Sărbătoare NEFASTĂ pentru ȘOFERI. Peste 400 PERMISE de conducere, reținute de BOBOTEAZĂ
- Petrisor Cana
- 7 ianuarie 2019, 13:20
Pentru șoferi, sărbătoarea de Bobotează a însemnat un examen greu de trecut. Poliția Română a anunțat că au fost reținute 420 de permise de conducere, numai pe data de 6 ianuarie.
Număr record de șoferi care au încălcat legea, în ziua de Bobotează. Polițiștii au anunțat că au aplicat peste 5.800 de sancţiuni contravenţionale, au constatat peste 500 de infracțiuni, iar pentru neregulile constatate în trafic au reținut 420 de permise de conducere.
Poliția Română a transmis că, pe 6 ianuarie a.c., aproape 8.500 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 239 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 2.245 de evenimente, dintre care 1.839 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 562 de infracţiuni, 112 persoane fiind surprinse în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 6 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 26 de măsuri preventive.