Șapte militari au fost uciși în estul Ucrainei
- Alexandra Ciliac
- 15 aprilie 2015, 20:48
Șapte militari ucraineni au fost ucişi în ultimele 48 de ore în atacuri insurgente în estul Ucrainei, în pofida armistiţiului aflat intrat în vigoare în 15 februarie.
"Un militar ucrainean a fost ucis, iar doi au fost răniţi în ultimele 24 de ore, în estul ţării", a anunțat Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene. De asemenea, alţi şase militari ucraineni au murit marți în timpul confruntărilor, scrie Mediafax.
"Insurgenţii folosesc arme de foc şi lansatoare de grenade; marţi, s-au înregistrat două atacuri în apropierea satului Piski", în regiunea Doneţk, a spus Lisenko, acuzând Rusia că a mobilizat armament greu şi trupe în zona de frontieră Belgorod. "La zece kilometri de frontieră au fost observate 50 de blindate ruse şi 2.000 de militari", a precizat Lisenko.
Insurgenţii proruşi au anunţat că au pierdut cel puţin un combatant în ultimele 24 de ore.
NATO își exprimă preocuparea cu privire la situația din estul Ucrainei, prin vocea generalul american Philip Breedlove, comandantul suprem al forţelor NATO din Europa.
"Suntem preocupaţi de noile confruntări militare din Ucraina. Este esenţial ca toate părţile să se retragă în spatele liniei frontului în mod verificabil; Rusia trebuie să înceteze alimentarea conflictului", a transmis Philip Breedlove printr-un mesaj postat pe Twitter.