Sandal în Germania. Luftwaffe, cu bombe nucleare sub aripi
- Tudor Borcea
- 4 mai 2020, 23:44
Decizia Berlinului de a cumpăra avioane F/A-18 de la Boeing a deschis vii dezbateri cu privire la participarea germană la disuasiunea nucleară a NATO.
În timpul mandatelor succesive între 1999 și 2005, cancelarul social-democrat Gerhard Schröder a avut grijă să nu pună la îndoială participarea țării sale la descurajarea nucleară „extinsă” a NATO, chiar și atunci când guvernul său a inclus miniștri ecologiști, ca Joshka Fischer, pe atunci șef al diplomației germane.
În realitate, de când baza germană din Büchel (Renania-Palatinat) găzduiește bombe nucleare B-61 puse la dispoziția NATO de către Statele Unite, cele două principale partide germane, și anume CDU/ CSU (creștini-democrați) și SPD (social-democrații), nu au pus niciodată în discuție participarea Germaniei la planurile NATO în materie de disuasiune.
Chiar și după dispariția Uniunii Sovietice. Ceea ce nu mai este cazul, înlocuirea - prevăzută - a unei părți din flota avioanelor de luptă Panavia Tornado ale Luftwaffe (forța aeriană germană) cu avioane americane F/A-18 Super a deschis dezbaterea.
Luna trecută, ministerul german al Apărării și-a anunțat intenția de a procura 93 de avioane Eurofighter EF-2000 suplimentare, precum și 30 de F/ A-18 Super Hornet, destinate să poarte bombe de tip B-61 și 15 EA-18 Growler, acestea din urmă având misiunea să reia războiul electronic până acum asigurat de Tornado ECR.
Alegerea avioanelor F/A-18 Super Hornet se explică tocmai prin nevoia Luftwaffe de a avea o aeronavă capabilă să poarte bombele B-61, odată cu retragerea Panavia Tornado. De aici dezbaterea care s-a deschis în Germania în ultimele zile.
Astfel, într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, președintele federal al SPD, Norbert Walter-Borjans, a declarat că a luat „o poziție clară” împotriva prezenței pe solul german a armelor nucleare și utilizării lor. El s-a pronunțat contra achiziției de „aeronave de luptă destinate utilizării lor ca bombardiere nucleare”.
Aceeași poziție și din partea lui Rolf Mützenich, liderul (interimar) al social-democraților din Bundestag, camera inferioară a Parlamentului.
Administrația Trump a spus că „armele nucleare nu mai sunt doar un element de descurajare, ci arme care pot fi folosite în război”, a indicat Mützenich, în ediția de duminică a Tagesspiegel. „Riscul de escaladare a devenit negestionabil”, a insistat el.
Pentru Rolf Mützenich, „armele nucleare pe sol german nu măresc securitatea noastră, dimpotrivă” și, prin urmare, este „timpul ca Germania să excludă staționarea lor în viitor”.
Pentru observatorii vieții politice germane, această punere „radicală” în discuție a doctrinei de apărare și securitate are o motivație electorală, SPD afișând o linie pacifistă și anti-nucleară pentru a-i seduce pe simpatizanții de stânga, scrie Zone Militaire.
În prezent, social-democrații ar câștiga doar 16% din voturi în cazul alegerilor, comparativ cu 38% pentru creștin-democrați.