Jucătoarea română de tenis Simona Halep (2 WTA) spune că este puţin îngrijorată în privinţa participării la turneul US Open din acest an, primul de Mare Șlem al anului după relaxarea măsurilor impuse de pandemia de coronavirus. Competiţia se va juca în spatele uşilor închise, la New York, începând cu 31 august.

„Va fi puţin dificil, depinde de restricţii, sunt puţin îngrijorată să merg acolo”, a declarat Halep pentru BBC.

Simona Halep spunea că nu este sigură dacă va fi sau nu prezentă la turneul american, menţionând totuşi că planurile ei nu sunt bătute în cuie.

„Nu am idee deocamdată, nimeni nu ştie ce se va întâmpla după această lună. O să aştept să văd ce se decide, să văd ce fac şi ceilalţi jucători”, a mai spus Halep.

Pe de altă parte, românca a spus că abia aşteaptă să joace din nou, afirmând că vrea să fie prezentă la turneul WTA de la Palermo, de pe 3 august.

Halep a povestit cum şi-a petrecut perioada în care au existat restricţii. Românca a mărturisit că s-a bucurat de lucruri normale, a ascultat muzică, a citit şi a fost conectată, prin internet, la situaţia internaţională.

„A fost cea mai lungă pauză din viaţa mea. Le-am spus tuturor că voi pune racheta deoparte şi voi duce o viaţă normală. Nu am avut un program, nici emoţii pentru antrenamente sau pentru meciuri, sau că trebuia să împachetez din nou şi să plec. Aşa că a fost destul de bine, am vrut să fiu cât mai pozitivă.

Am făcut chestii normale, nimic special. Am vrut să mă deconectez, să-mi limpezesc mintea, după mulţi ani în vârf presiunea a fost ridicată. Acum sunt din nou nerăbdătoare să joc, să particip la turnee”, a adăugat Simona.

Legat de Wimbledon, Halep a spus: „Aş putea spune că sunt campioană la Wimbledon doi ani; îmi place asta. Mai am încă un an să mă bucur de acest lucru”, scrie Cancan.