Nu cred ca Sala Palatului a fost mai plina, din 1 septembrie si pana acum, ca in seara zilei de sambata, 15 septembrie.
Lumea s-a bulucit efectiv sa o vada pe pianista Martha Argerich, dirijorul Charles Dutoit si Orchestra Nationala a Rusiei.
Nu m-am inselat cand am numit-o pe Martha Argerich o rebela a pianisticii contemporane. Pentru ca ea a propus o versiune foarte personala a primului concert beethovenian pentru pian si orchestra, tranformand o lucrare care este eminamente clasica intr-una pur romantica.
Au fost multe momentele cand sala parca nu a mai respirat ascultand-o pe Argerich (amintesc doar unul, finalul partii a doua intr-un inefabil piano). Din punct de vedere estetic, in actul interpretativ exista doua viziuni, indiferent de stilul careia ii apartine lucrarea interpretata: clasic si romantic. Clasic, adica echilibrat, romantic, la polul opus.
Ne puteți urmări și pe Google News
Martha Argerich este din acest punct de vedere clar o personalitate romantica. Beethovenul ei abunda in rubato-uri, accente expresive si alte accesorii care vin din zona romantica si cu toate astea, Beethoven-ul lui Argerich este convingator. Probabil ca ar fi fost si mai convingator daca orchestra ar fi urmarit-o mai indeaproape pe solista, in ceea ce priveste strict respectarea partiturii, fara a mai aminti de expresivitate.
Poate ca Argerich insasi nu a fost extrem de multumita, de aceea nu a oferit decat un singur bis sau poate ca astfel a fost felul ei de a „multumi” celor care, in ciuda insistentelor apeluri inainte de concert de a inchide telefoanele mobile, totusi au uitat sa o faca. si nu stiu cum se face, dar telefoanele astea suna tocmai intr-un moment de piano pe scena, de se aude in toata sala...
in ceea ce priveste Orchestra Nationala a Rusiei, prima parte a concertului, care s-a deschis cu o lucrare de Stravinski, Divertismentul din muzica baletului „Sarutul Zanei” mi s-a parut slaba, insa partea a doua a revelat intr-adevar acea orchestra care a obtinut un premiu Grammy. Suita din muzica baletului „Romeo si Julieta” de Serghei Prokofiev a fost impresionanta si emotionanta.
Va spun sincer ca la scena bataliei dintre Romeo si Tybalt ma treceau fiori, iar la cea a mortii Julietei si a lui Romeo, imi venea sa plang. Si eu de felul meu, nu sunt o persoana romantica... Asa incat pot spune ca dirijorul Charles Dutoit chiar s-a dovedit carismatic, mai ales in aceasta superba si atat de dificila suita de Prokofiev.
Recomandările noastre
