Unii n-au văzut niciodată, alții și-au pierdut vederea mai târziu, iar alții mai au puțin până la orbire. Asta nu-i împiedică să ducă bătălii cu regi, regine, soldați, nebuni și turnuri de apărare. Dacă noi, văzătorii, am face o rocadă cu ei, am pierde!

O fi fotbalul cel mai mediatizat sport de pe planetă, dar există un joc care, cu certitudine, este mult mai popular. Și care, pe deasupra, se joacă de mai bine de un mileniu și jumătate. Iar notorietatea este infinit mai mare, întrucât nu există țară în care acesta să nu fie practicat. În plus, poate fi jucat de absolut orice om, îndiferent dacă este imobilizat într-un scaun cu rotile sau cu alte afecțiuni fizice. Cu o condiție: să-ți meargă mintea. Șahul!

Ce te faci, însă, dacă nu vezi. Dacă tabla cu pătrățele albe și negre o ai doar în cap, iar piesele le recunoști doar pe pipăite. Atunci, se numește că joci șah în orb, la propriu. Iar șahiștii sunt cu atât mai de apreciat. Dar dacă sunt doar niște copii. Copii care abia disting o siluetă sau, pur și simplu, nu văd deloc. Atunci, performanța capătă o ală dimensiune. Iar câțiva adolescenți de la Colegiul Tehnic „Regina Elisabeta“, din București și nu numai, s-au transferat în ea. Iar strada pe care se află școala lor se numește, ironia sorții: „Vatra luminoasă“.

Campion la șah cu glaucom, strabism și cataractă congenitală

Elisei Ciorap are 17 ani, e în clasa a X-a și e de loc din Cluj. Zice că vede ceva, dar numai el poate ști exact ce și cum. Bianca Simu, din Pitești, are aceeași vârstă, dar e doar a IX-a. Nici ea nu stă mai bine la capitolul simțul vederii. Cei doi merg singuri, fără însoțitori, dar pașii le sunt șovăielnici. Elisei are glaucom la ambii ochi, din naștere, strabism la ochiul drept și cataractă congenitală. De săptămâna trecută e campion. Tocmai a câștigat turneul de șah, pentru puștii cu dizabilități de vedere. L-a terminat neînvins, cu 12 victorii și o remiză, din 13 meciuri. Ea are glaucom și miopie severă. Cei doi își aranjează piesele pe tabla de șah specială. Niciunul nu poartă ochelari, deși ar trebui. „Habar n-am ce dioptrii am, da’ mari, oricum. Nu-mi place să-i port... Mi-a zis doctorul, da’ nu-i suport! Poate c-o s-o fac, da’ nu acum!“, e ferm pe poziție puștiul, care la 17 ani are, deja, 1,79 metri.

Aceleași reguli, doar piese speciale

Împreună cu el, la liceul din „Vatra luminoasă” mai e și sora sa Naomi, de 19 ani. „Învață masaj și kinetoterapie, la postliceală. Mie nu-mi place! Eu, cu șahul...“, spune puștiul. Dar cu fetele, cum stă? Râde: „Nu-s înnebunit după gagici... Nici după școală! Din toate materiile îmi place doar engleza. Nu m-am gândit ce o să fac după“. Elisei nu prea are de ales. Va deveni, cel mai probabil, tot asistent medical de balneofiziokinetoterapie.

FOTO:Doi adolescenți, pentru care performanța are o altă dimensiune

Bianca, o fetiță cu o siluetă fragilă, de bibelou, a ieșit pe locul 11 la turneul unde a concurat cu 13 băieți. „Da’ am luat locul IV la rezolvări de probleme“, se mândrește fata. Elisei se umflă de râs: „Eu am rezolvat-o altfel... Că n-am participat, eram bolnav!“. Povestește că a învățat să joace de la un frate de-al său mai mare. În total sunt șase copii la părinți. Doar doi au vederea bună, restul de patru au moștenit bolile de ochi de la tatăl lor, și el cu deficiențe mari de vedere. „Există riscul să se agraveze și la mine…“, e lucid puștiul. „Da’ o să port ochelari, când o să mă duc la Cluj“, se ambiționează el.

Tocmai și-au început antrenamentul. Elisei cu albele, Bianca cu negrele. Tabla de joc are pătrățelele negre mai înalte. Piesele negre au un țumburuș ascuțit deasupra, spre deosebire de cele albe, care sunt normale. Toate piesele au dedesubt un bețișor care se fixează într-o găurică din mijlocul pătrățelului. Cei doi s-ar descurca și cu o tablă de joc normală, dar le e mai la îndemână cea specială, pentru orbi.

Fanul lui Bobby Fischer și învingătoarea Elisabetei Polihroniade

„Pot să joc și pe nevăzute, dar nu pot anticipa prea multe mutări. Normal, mă gândesc cinci mutări înainte, dar în orb numai două-trei!“, explică Elisei Ciorap, handicapul colegilor săi total orbi. Băiatul se antrenează și pe internet, pe chessdom. com. „Am jucat și cu unii din America! E pe puncte. Am strâns 1.300 și am jucat cu unii care aveau 1.500. I-am bătut!“, se laudă, mândru de el. Spune că preferatul său e nonconformistul Bobby Fischer: „I-am citit biografia. A făcut și pușcărie, în Japonia, că avea pașaport fals. Da’ avea un IQ de peste 180, cam ca al lu’ Einstein“. Printre favoriții săi se mai numără: Kasparov și Magnus Carlsen. În schimb, fostul campion mondial Viswanathan Anand îi e antipatic și are o nostalgie după marele campion sovietic, de origine letonă, Mihail Tal.

Bianca n-are idoli, dar are și ea mândria ei. I-a dat mat regretatei Elisabeta Polihroniade: „Am bătut-o, dar cred că ori m-a lăsat, ori n-a fost atentă. Jucam cu albele și i-am luat regina“. Ce-i drept, meciul a făcut parte dintr-un simultan dat de fosta mare șahistă româncă. Ține minte că doamna șahului românesc le-a adus dulciuri copiilor cu deficiențe de vedere.

„Nu mă lasă să-l bat, că se oftică!“

„Poate că o să mă bag și la profesioniști, da-i mult de lucru“, se scarpină în cap puștiul aflat la vremea viselor. La școală, el zice că-i elev de 7-8 și ea spune că e de notele 8-9. „Da’ tot băieții sunt mai deștepți“, se dă cocoș Elisei. Dacă stai să-i asculți, fiecare se laudă că vede mai bine ca celălat. Parcă sunt la competiție. Ce-i drept, amândoi se joacă la calculator, chit că nu le face bine la ochi. „Poate că nu ne face bine, dar mai importantă e distracția!“, conchide Elisei Ciorap. Evident, se uită și la filme. Și de alea sexy? „Păi, cum?“.

Se gândesc la vacanța mare, ca orice alt adolescent de vârsta lor. Ea vrea pe litoral, la Mamaia, că-i mai trendy. Pe micul ardelean îl enervează marea: „Îți intră nispu’ ăla peste tot! Da’, e mișto în apă, când te ia valu’...“.

La Colegiul Tehnic „Regina Elisabeta” din Capitală învață 200 de copii cu deficiențe de vedere. Jumătate sunt orbi

Reveria e curmată de Bianca: „Iar vine peste mine! Vrea să mă bată! Da’ nu mă las... Na, că mi-a dat mat! Nu mă lasă... Că se oftică!“. Până la urmă, Elisei i-a dat mat de trei ori Biancăi, fără milă.

La vârsta când visezi cu ochii minții

Cei doi s-au înfruntat și cu colegi de-ai lor nevăzători total. „E greu când joci cu orbi de tot! Pun mâna pe piese și nu pot să mă concentrez bine că acoperă tabla... Da’ e în timpul lor și nu pot să zic nimic“, se lamentează Elisei, deși e în avantaj, cât de cât. Bianca nu se abține: „Eu sunt mai bună la șah rapid. La un concurs din Arad am luat locul I, la categoria «Blitz». Adică șah-mat în cinci minute!“. Elisei buchisește acum, când nu pierde vremea la calculator, „Crimă și pedeapsă“, de Dostoievski. Bianca e la vârsta romanelor de dragoste. Îi place să fie în centrul atenției, dar nu recunoaște în ruptul capului: „La concurs eram singura fată, se uitau toți băieții la mine și nu-i plăcut!“. Mai bine de jumătate dintre adversarii săi nu puteau să o vadă. Dar asta e altă poveste.

O sintagmă neaplicabilă: „Piece touché, piece joue“

Elisei a început cu o „Deschidere italiană“. „Muți pionul alb la E4, negrul mută la E5, albul pune calul la E3 și, de aici, negrul are mai multe variante. Ori cal C6, ori pion D6“, explică băiețandrul, în timp ce se concentrează la tabla de joc. „Mie îmi place mai mult deschiderea «Ruy Lopez». E mai agresivă!“. Bianca e mai mult intuitivă, decât citită în ale șahului: „Eu nu știu deschiderile după nume. Știu, doar așa, câmpurile de joc...“. Pentru ei, sintagma „Piece touché, piece joue“ nu se aplică. Între cei ca ei e o singură regulă schimbată: „Piesă scoasă, piesă mutată“. Ar fi și culmea să fie altfel, că ei pipăie toată tabla.

Elisei e sincer: „Eu mă oftic când pierd. Nu-mi place să greșesc!“. Bianca e mai conciliantă, ca toate fetele. Și înțeleaptă: „Nu mă supăr. Așa câștig experiență, greșind...“.

Bianca se laudă că i-a dat mat regretatei Elisabeta Polihroniade. Marea șahistă a rămas fără regină

În timp ce se antrenează, cei doi sporovăiesc. „Aici, școala nu-i așa faină, da’ orașul e haios! Nu știu de ce îmi place mai mult la Cluj... Poate că ardelenii sunt mai de treabă“. Bianca e mai aplicată: „Aici am mai multă libertate. Acasă stăteau ai mei cu ochii pe mine“. Ai ei au altfel de ochi. Și Elisei Ciorap se bucură, mai nou, de un fel de libertate. Tocmi s-a despărțit de prietena sa, Alexandra. „Acum sunt solo. E mai fain așa. Am timp să mă joc pe calculator. Ea vroia să fiu tot timpul cu ea. E prea posesivă“, se bucură băiatul de libertatea sa provizorie. Bianca nu ratează ocazia să se afirme: „Eu am un prieten de 26 de ani! E paznic la Carrefour-ul din mall-ul de alături. Avem un an și jumate împreună!“. Își pierde concentrarea și Elisei profită. După doar 15 minute de joc îi dă mat. „Mi-am dat regina gratis!“, conchide Bianca.

FOTO: „Gimnastica minții“ pe nevăzute nu cunoaște limite atunci când i te dedici

Ochelarii, dușmanul salvator

Cei doi copii au fiecare povestea lor dramatică. Elisei Ciorap a făcut, până acum, șase operații. „Nu vedeam deloc bine“, suspină băiatul. Bianca se bagă în față: „Eu, când eram mică, nu vedeam deloc! E mai interesant la mine!“. Fetița a fost oarbă până la cinci ani, când un accident miraculos i-a schimbat viața. A dat cu capul de o bară de fier și a ajuns la spital. „M-au operat și am început să văd! Și, de atunci, văd din ce în ce mai bine! Dar, mi-a spus doctorul, dacă nu port ochelari, o să-mi scadă din nou vederea, după 20 de ani. Dar eu mă simt ciudat cu ei“. Elisei e în asentimentul colegei sale: „Sunt enervanți. Sunt ceva în plus! Mi se activează anticorpii... Sunt ca un corp străin!“. Niciunul nu poartă ochelari. Pentru că nu vor...

Copii cu o singură alternativă în viață

La Colegiul Tehnic „Regina Elisabeta“ învață 200 de copii cu deficiențe de vedere. Jumătate sunt orbi. „Elisei și Bianca au probleme mai mici. Au o dizabilitate de gradul III, din trei grade“, spune directorul Eugen Trifan (foto), de 64 de ani, care de 33 de ani îi școlește pe copiii cu probleme de văz. De ce nu vor să poarte ochelari, dacă asta e singura șansă. Bărbatul oftează: „Copiii doresc să se orienteze singuri, fără baston și fără ochelari, atâta timp cât mai au un rest de vedere. Dar aceste boli se agravează în timp și le crește gradul de handicap“. Din experiența sa, la foarte puțini li se ameliorează văzul: „La noi, promovabilitatea la BAC este de 45%. Aici se specializeză, în postliceala noastră, și devin asistenți medicali de balneokinetoterapie și recuperare. Cu abilități de maseuri“. În alte meserii, ca cele de meseriași în cartonaje sau împletitori de răchită, nu se mai fac școlarizări. Eugen Trifan dă din umeri: „Din păcate…“.

FOTO: Eugen Trifan