Să nu mărturisești strâmb... Voi, frați credincioși! Ierarhii au derogare de la Domnul

Să nu mărturisești strâmb... Voi, frați credincioși! Ierarhii au derogare de la Domnul

Este porunca a nouă a Decalogului (cele zece porunci). Să nu minți. Indiferent de context. Nu există scuză în a ascunde / distorsiona adevărul. Așa îi învață Biserica pe credincioși. Ei bine, tocmai ierarhii, cei care ar trebui să exemplifice credincioșilor, prin viața lor, principiile divine de viețuire le încalcă fără să clipească. Se putea ca BOR-ul să nu se penibilizeze încă o dată?

Ce om normal la cap din țara asta ar putea să creadă că Becali e în stare să scrie o operă științifică? El, care n-a scris în viața lui altceva decât scrisori din armată, poate? Ei bine, cu toate astea, ierarhi ai BOR au avizat/ girat ,,operele stiintifice” ale lui Becali, prin care acesta a beneficiat de reducerea pedepsei. Descins din Mercedes la DNA, IPS Laurențiu Streza a dat-o la întors. Adică, a mințit. El nu a avizat lucrarea, prin referatul scris, ci doar a ,,binecuvântat-o”. Textul aparținând călugărilor de la Muntele Athos. Acolo unde Becali a donat milioane de EURO. 

 Păi dacă textul a aparținut călugărilor, atunci pe ce bază a beneficiat Becali de reducerea pedepsei cu 5 luni? Nu este favorizarea infractorului? Pentru același lucru a fost audiat la DNA și psd-istul notoriu, prietenul la cataramă al lui Adrian Năstase, IPS Teodosie Snagoveanul. Bineînțeles că nici el nu recunoaște complicitatea la furt intelectual.

Decalogul e pentru enoriași, nu și pentru ierarhi. Ei au derogare la minciună și la fals intelectual. Absolut penibil prin declarațiile lui și avocatul Daniel Ionascu. Nelipsit de la selecta emisiune a Simonei Gherghe de la A1, dar care pozează și în mare apărător ale valorilor creștine și naționale. Din care nu face parte și sinceritatea, se pare. În loc de a fi etalonul moralității în țara asta, unii ierarhii se coboară ei în mocirla imoralității. Ce pretenții mai aveți de la politicieni? 

 PS. Acesta nu este un atac la adresa BOR. Ci reflectarea unui adevăr despre un neadevăr la care s-au făcut părtași doi înalți ierarhi. 

Mai multe astfel de texte puteți citi pe pagina de Facebook a autorului Viorel Pascu.