“Să dăruim împreună”, târg de binefacere al Consulatelor și comunităților etnice din Constanța

“Să dăruim împreună”, târg de binefacere al Consulatelor și comunităților etnice din Constanța

Prefectura Constanța în parteneriat cu Consulatele Generale ale Republicii Turcia şi Federaţiei Ruse la Constanţa și cu reprezentanții minorităților naționale au organizat, în cel mai mare centru comercial din oraș, o nouă ediție a Târgului de binefacere – „Să dăruim împreună”. Banii obținuți în urma comercializării produselor alimentare tradiționale au fost oferiți unei case de copii cu nevoi speciale.

Tradiționalul târg de binefacere “Să dăruim împreună”, la care participă soțiile diplomaților acreditați la Constanța și comunitătile etnice din Dobrogea, a adunat, ieri după amiază, un număr record de vizitatori. În cadrul târgului fiecare partener îşi concepe şi amenajează un stand pentru ţara pe care o reprezintă, Instituţia Prefectului realizând standul pentru România.

Standurile, pline cu mâncăruri, obiecte tradiționale și cadouri au fost luate cu asalt de cumpărătorii aflați în centrul comercial.  Preparatele turcești, tătărești, grecești, rusești, chinezesti, bulgărești, armene, s-au vândut ca pâinea calda. Pentru acest eveniment, gospodinele comunitățiilor dobrogene au pregătit numeroase preparate tradiționale.

Bineînteles că nu au lipsit dulciurile: baclavale, saraiglii, halva, rahat,  tulumba tatlisi. Nici standul românesc nu a fost ocolit.Toate produsele s-au cumpărat la prețuri mult peste cele reale. Diplomații și-au sustinut soțiile și au demonstrat, spun ei, că un scop nobil este deasupra religiei și culturii care ii despart.

Un adevărat spectacol de cântec, dans, culoare și tradiție a fost oferit  de zeci de copii, membri ai celor șase ansambluri ale minorităților naționale, prezente la Târgul de binefacere „Să dăruim împreună”. Devenit deja o tradiție, evenimentul este organizat, la Constanța, încă din anul 2006. La final, s-au strâns 19.000 de lei, bani care vor fi oferiți elevilor din Centrul pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” din Constanța.