„S-a lansat” şi Vasile Avram! „Fotbalul românesc nu a ajuns să fie condus de anumite frăţii”

„S-a lansat” şi Vasile Avram! „Fotbalul românesc nu a ajuns să fie condus de anumite frăţii”

Fostul arbitru Vasile Avram şi-a prezentat azi, oficial, candidatura pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal. Lansarea candidaturii lui Avram vine al 24 de ore după ce a alui Gică Popescu, pe care fostul arbitru nu s-a sfiit să-l atace.

Avram şi-a prezentat programul, anunţând, ca şi ceilalţi candidaţi, că vrea să facă lucruri măreţe pentru fotbalul românesc.

„Îmi pun speranţa în tinerii şi copiii care joacă fotbal, ei vor readuce România din nou în faţă.

Nu am nevoie de susţinerea unui anumit clan de impresari. Nu sunt reprezentantul vreunei academii de fotbal. Sunt reprezentantul tuturor echipelor, de liga a III-a, a II-a, de Liga 1, a cluburilor de fotbal feminin şi de fotbal în sală şi a tuturor academiilor din ţară. Acestea sunt interesele pe care eu le reprezint.

Fotbalul românesc nu e o dinastie. Nu are regi, ci un preşedinte ales. Cu tot respectul pentru Gică Popescu, fotbalul românesc nu a ajuns să fie condus de anumite frăţii, de oameni care au ajuns la butoane şi au ajuns să influenţeze fotbalul”, a spus azi Vasile Avram.

Ne puteți urmări și pe Google News