Unul dintre cele mai cunoscute posturi tv de sport și-a încheiat activitatea. De-a lungul anilor, Orange Sport a difuzat competiții sportive pe patru canale. Începând de la finalul lunii iunie, telespectatorii nu mai pot urmări emisiunile incluse în grila de programe a acestora.
Orange Sport și-a încetat activitatea
Anunțul legat de închiderea cunoscutului post de televiziune a apărut încă din luna martie. Administratorul Orlando Nicoară și-a înștiințat angajații legat de această măsură. Astfel, începând din 29 iunie, Orange Sport nu mai difuzează programele urmărite de-a lungul anilor de telespectatori.
În schimb, aceștia au posibilitatea de a urmări programele Prima Sport, care se află în grila aceluiași operator. O parte dintre competițiile transmise în trecut pe Orange Sport vor fi difuzate pe acestea.
Schimbarea a început în urmă cu trei luni
Postul a ajuns pe piața din România încă din anul 2006, fiind lansat ca Boom Sport. Acesta a fost redenumit după patru ani de activitate în Dolce Sport. În anul 2017, cunoscutul post tv de sport a intrat în proprietatea Telekom.
Acesta a devenit Orange Sport în 2022, după ce cunoscuta companie a intrat în posesia portofoliului Telekom.
De-a lungul timpului, telespectatorii au urmărit pe canalul de sport meciuri din Superliga, Premier League sau Cupa României. De asemenea, pe acesta au fost difuzate meciuri din Bundesliga UEFA Champions League, La Liga, Serie A, sau Ligue 1, arată Gazeta Sporturilor.
Orange Sport s-a închis definitiv
Pe parcursul celor aproape două decenii de activitate, telespectatorii au putut urmări la Orange Sport și o serie de competiții sportive în exclusivitate. Este vorba despre Campionatul Nord American de Baschet și Campionatul Mondial de Raliuri. De asemenea, postul de sport a difuzat și Turneul celor Şase Naţiuni de Rugby. Totodată, pe același post, telespectatorii au putut urmări și competițiile europene la handbal masculin și feminin.
O parte din echipa de la Orange Sport a trecut deja la Prima Sport. De altfel, doi dintre moderatori au fost implicați în emisiunile legate de Euro 2024.