Rusia va trimite avioane de vânătoare la o bază aeriană din Belarus
- Ana-Maria Adamoae
- 24 decembrie 2014, 18:37
Rusia vrea să trimită mai multe avioane şi elicoptere decât era prevăzut la o bază aeriană pe care o va crea în Belarus, a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu,potrivit RIA Novosti.
"Sunt pregătit să discutăm despre cooperarea noastră practică, despre rachetele S-300, despre crearea bazei aeriene din Belarus, unde numărul avioanelor şi elicopterelor ar trebui să crească pentru a garanta securitatea spaţiului aerian comun", a afirmat Şoigu, potrivit mediafax.ro.
Forţele aeriene ruse vor crea o bază echipată cu avioane de vânătoare Suhoi Su-27 la Bobruisk, în Belarus, până în 2016. Primele avioane au sosit deja la Bobruisk.
Ministrul a evocat anterior necesitatea consolidării relaţiilor militare cu Belarusul, ţinând cont de situaţia politică din Europa şi de extinderea NATO. El a promis că va furniza Minskului patru sisteme de rachetă sol-aer de tip S-300 până la sfârşitul lui 2014.