Abe a părăsit Japonia miercurea aceasta  pentru a efectua un turneu de 5 zile în Singapore, Australia și Papua Noua Guinee. El se va întâlni cu Putin astăzi  în Singapore, în paralel cu reuniunea la nivel înalt a Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est.

Abe a declarat că este hotărât să țină discuții ample cu Putin, prin intermediul acestora intenționând   să soluționeze diferendul teritorială dintre cele două țări și să promoveze negocierile pentru un tratat de pace bilateral.

De asemenea, Abe a declarat că dorește să întărească poziția Japoniei și să provoace discuții la summitul ASEAN pe probleme precum Coreea de Nord, comerțul liber din zona Indo-Pacifică liber și o ordine economică bazată pe reguli libere și corecte.

După ce va părăsi Singapore, Abe va merge vinerea aceasta în orașul australian Darwin unde  se va întâlni cu premierul australian, Scott Morrison, care a preluat funcția în luna august.

Imediat după încheierea celui de al doilea război mondial, Rusia și Japonia au organizat  constant consultări pentru  încheierea unui tratat de pace între cele două state. Problema Insulelor Kurile rămâne un subiect major de discuție, deoarece după cel de-al doilea război mondial insulele au fost predate Uniunii Sovietice, în timp ce Japonia a formulat pretenții teritoriale cu privire la patru insule aflate în sudul arhipelagului Kurilelor.  În anul  1956, cele două țări au semnat o declarație comună privind încetarea stării de război și restabilirea relațiilor diplomatice și a celorlalte relații și totuși un tratat de pace nu a fost încă atins. Moscova a declarat de multe ori că suveranitatea Rusiei asupra insulelor nu poate fi pusă la îndoială.

 

Te-ar putea interesa și: