RUSIA invocă viitoare EPURĂRI GENETICE în TRANSNISTRIA

RUSIA invocă viitoare EPURĂRI GENETICE în TRANSNISTRIA

Rusia nu îşi va retrage “pacificatorii” din Transnistria, pentru că, în caz contrar, acolo vor începe epurări naţionale, susţine senatorul Franţ Klinţevici, membru al Comitetului pentru apărare şi securitate al Consiliului Federaţiei al Adunării Federale Ruse.

Senatorul din Rusia a menţionat că în Transnistria "trăiesc o mulţime de ruşi, care au renunţat din start la aceste uniri (cu Moldova - "I.") şi, imediat ce va ieşi contingentul rus, acolo va începe epurarea naţională, vor fi nimiciţi dizidenţii, exact ca şi în Donbass şi Lugansk".

"Dacă oamenii nu se vor mai opune, iar cei care au apărat cu arma în mână vor pleca în Rusia, toţi cei rămaşi, care au fost cât de puţin loiali lor, vor fi distruşi fizic", a spus senatorul, citat de Radio Chişinău.

Potrivit lui, astăzi, Rusia se află într-o astfel de poziţie, încât "nu se poate trăda, nu îşi poate trăda principiile spirituale şi morale".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Nu vom retrage contingentul de menţinere a păcii, acesta funcţionează pe baza dreptului internaţional şi nu vom permite efectuarea epurării genetice acolo, în Transnistria", a spus el.

"Transnistria există de mult timp ca stat independent, recunoscut de Rusia, şi care are relaţii bune, inclusiv economice, dar lor încă le este foarte greu", a spus Franţ Klinţevici.

Menționăm că Adunarea Generală ONU a adoptat o rezoluție a R. Moldova prin care este solictată retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană. De asemenea, țările membre ale NATO reunite pentru summitul de la Bruxelles au solicitat, în iulie curent, retragerea forțelor militare pe care Rusia le-a staționat ilegal pe teritoriile Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, într-o precizare inclusă în premieră în declarația finală a unui summit NATO.