Rusia, amenințare directă către NATO. Tensiuni mari la nivel global

Rusia, amenințare directă către NATO. Tensiuni mari la nivel globalVladimir Putin. Sursa foto: Pixabay

Rusia. Tensiunile se adâncesc la nivel global, după ce Kremlinul a lansat noi amenințări. Acestea au drept țintă NATO și vin pe fondul aspectelor discutate la summitul de la Washington. Rusia arată că aceste măsuri se impun pentru siguranța națională.

Rusia, amenințare directă către NATO

În urma discuțiilor purtate în SUA, Dmitri Peskov a făcut mai multe declarații legate de planurile Kremlinului, notează AFP, conform news.ro. Oficialul rus a adus în prim plan aspectele legate de Declarația Comună și a lăsat de înțeles că NATO ar reprezenta o amenințare pentru țara sa.

„Suntem obligaţi să analizăm foarte profund deciziile care au fost luate (miercuri, la summitul NATO de la Washington), discuţiile care au avut loc, să analizăm foarte activ textul Declaraţiei Comune care a fost adoptată”, a declarat el.

Despre „adversarii din Europa și SUA”

În timpul summitului, Alianța a dat asigurări că va continua să ofere sprijin Ucrainei. În plus, cei din fruntea NATO au anunțat că vor trimite mai multe avioane F-16 și alte tipuri de armament pe front. Mai mult, aceștia au apreciat că statul ucrainean se apropie de aderare, fapt care ar duce la adâncirea tensiunilor dintre cele două puteri.

Dmitri Peskov, Rusia

Dmitri Peskov. Sursa foto: Wikipedia

Conform purtătorului de cuvânt al Rusiei, hotărârile ar reprezenta o amenințare directă către Kremlin.

„Este vorba despre o ameninţare foarte gravă la adresa securităţii naţionale. (…) Ne va obliga să luăm măsuri chibzuite, coordonate şi eficiente pentru a îndigui NATO”, a declarat acesta.

Rusia, decisă să ia măsuri

Reprezentantul preşedinţiei ruse nu a oferit detalii legate de măsurile promise. În plus, acesta a subliniat că  liderii prezenți la summit nu ar milita pentru pace.

„Constatăm că adversarii noştri din Europa şi din Statele Unite nu sunt partizani ai dialogului”, a completat Peskov.

În timpul consultărilor, cei prezenți au solicitat Chinei să oprească sprijinul acordat Rusiei. De altfel, Ucraina ar intenționa să organizeze încă un summit de pace, Federația Rusă fiind pe lista celor invitate la eveniment.