RUSIA acuză UCRAINA de MASACRU. A fost o EXECUȚIE cu TEHNOLOGIE de ULTIMĂ ORĂ
- Gabriel Valentin
- 17 septembrie 2018, 13:58
Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Rusia a declarat luni că ţara sa are dovezi potrivit cărora Ucraina este răspunzătoare pentru doborârea în spaţiul aerian al acestei ţări, dar într-un sector controlat de separatiştii proruşi, a zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, în 2014, soldat cu moartea tuturor celor 298 de persoane aflate la bord.
„Avem înregistrări ale convorbirilor telefonice între militari ucraineni făcute în 2016 şi analiza acestora confirmă concluziile cu privire la implicarea directă a părţii ucrainene în doborârea Boeing-ului malaezian”, a declarat Konaşenkov, potrivit Agerpres.
Konașenko a adăugat că autorităţile de la Kiev nu sunt răspunzătoare numai de tragedia în care a fost implicat avionul companiei malaeziene, ci şi de ''manipularea anchetei internaţionale''.
Avionul companiei Malaysia Airlines care făcea legătura între Amsterdam şi Kuala Lumpur a fost doborât deasupra estului separatist prorus al Ucrainei la 17 iulie 2014, toate cele 298 de persoane aflate la bord, majoritatea olandezi, pierzându-şi viaţa.
Moscova a negat în repetate rânduri orice implicare în această tragedie, acuzând forţele ucrainene de responsabilitatea atacului.