Ruptură de ochii lumii între Adrian Mutu şi fraţii Becali
- Octavian Cojocaru
- 26 ianuarie 2011, 00:06
"Briliantul" a rupt contractul de reprezentare cu agenţii români care i-au scos din minţi pe şefii Fiorentinei. Totul pare mai degrabă o strategie prin care jucătorul speră să-i îmbuneze pe toscani.
Adrian Mutu a rupt din nou, ieri, contractul de reprezentare cu impresarii Ioan şi Victor Becali. "Briliantul" şi controversaţii agenţi se află la al doilea "divorţ" oficial, dar, de această dată, totul este mai degrabă o cacealma ieftină prin care Mutu speră să-i îmbuneze pe şefii toscani să-i dea voie să joace iarăşi pentru Fiorentina.
Adrian Mutu şi impresarii au dus în ultima vreme un război total cu şefii grupării toscane, dar acum bat în retragere. După ce au realizat că n-au nicio şansă de câştig folosind o poziţie de forţă şi că Mutu este la mâna clubului care-l mai are sub contract pe o perioadă de încă un an şi jumătate, jucătorul şi procuratorii (doar Victor are licenţă FIFA) au apelat la acest "divorţ" de ochii lumii.
"Briliantul" speră să-i convingă astfel pe italieni că a rupt definitiv relaţiile cu agenţii care au stat în spatele ultimei sale ieşiri în decor, plecarea intempestivă de la un antrenament. Acel moment a provocat ruptura definitivă dintre Fiorentina şi fotbalist. Ioan Becali i-a făcut apoi albie de porci pe şefii toscanilor, care, enervaţi, au refuzat orice ofertă pentru jucător şi au dat de înţeles că l-ar putea ţine pe bară până la finalul contractului.
"Vom rămâne prieteni"
Mutu şi fraţii Becali s-au avut fie ca nişte buni prieteni, fie au fost duşmani de moarte. Ei au rupt prima dată contractul de colaborare după ce Mutu s-a drogat şi a fost dat afară de Chelsea. Fotbalistul a preferat atunci să semneze cu Alessandro Moggi, care l-a dus la Juventus Torino şi, mai apoi, la Fiorentina. Războiul dintre tabere a fost teribil, agenţii lovind cu vorbe grele ori de câte ori au avut ocazia. Piteşteanul a semnat un nou angajament cu fraţii Becali în toamna anului 2009. "Giovani" s-a dat mare că-l scapă de suma imensă cerută de Chelsea, peste 17 milioane de euro, şi l-a apărat ori de câte ori a călcat strâmb. După ce Răzvan Lu cescu a decis să renunţe la "Briliant" pentru nenumăratele sale derapaje extrasportive, Ioan Becali l-a atacat sub centură pe selecţioner, numindu-l "swinger".
Toate scandalurile provocate de Mutu la Florenţa erau însoţite inevitabil de reacţiile virulente ale lui "Giovani", care i-a înjurat pe toţi detractorii "Briliantului".
Reacţia surprinzător de pacifistă a lui Victor Becali după ruptura de ieri - "Dacă aşa a decis Mutu că este bine pentru el, eu nu am nicio problemă. Nu mă deranjează. Vreau să ştiţi însă că vom rămâne prieteni, indiferent ce a hotărât el" - confirmă teoria unei strategii al cărei scop este să-i îmbuneze pe italieni. Tonul lui Victor a fost în totală contradicţie cu "tradiţia" din familie. Oricine a renunţat la un contract de reprezentare cu "fraţii" a fost ulterior călcat în picioare.
"Vreau să joc din nou pentru Fiorentina"
Adrian Mutu a recunoscut că singura lui dorinţă este să joace în continuare la echipa "viola" şi, ca să capete noi aliaţi, le-a făcut o nouă declaraţie de dragoste fanilor Fiorentinei: "Am o singură dorinţă: să revin pe teren. Îmi lipseşte fotbalul şi vreau să joc din nou pentru Fiorentina, să aud din nou strigându-se «Il Fenomeno ». Mereu voi avea în suflet suporterii viola".
ATACURILE DIN TRECUT
"Am pierdut bani fiindcă a tras «făinuţă» pe nas"
Presa italiană a vehiculat numeroase posibile destinaţii pentru Mutu: Cesena, Napoli, Genoa, Juventus şi Inter. Conducătorii Fiorentinei au fost fermi pe poziţie: jucătorul nu e lăsat la niciun alt club din Peninsulă. Din străinătate, nimeni nu l-a vrut pe român.
Jucătorul însuşi a spus răspicat că vrea să rămână în Italia. Prins în acest cerc vicios, Mutu s-a văzut legat de mâini şi de picioare, astfel că a inventat această strategie. "Briliantul" le-a spus recent apro pi aţilor, care au avut grijă să dea de veste presei, că a fost constrâns să intre în război cu Fiorentina. Iar acum a venit cu completarea necesară: a renunţat la colaborarea cu fraţii Becali.
Tocmai modul pacifist în care s-a produs ruptura Mutu-Becali dă naştere la suspiciuni, mai ales că "Briliantul" este unul dintre puţinii fotbalişti care le-ar mai putea asigura un procent semnificativ la un eventual transfer.
După precedentul "divorţ", fraţii Becali au turbat de furie. Iată câteva atacuri. "Nu mai ştiu ce să cred despre Adrian Mutu. M-am săturat să mă tot facă de râs. M-am săturat de aceşti derbedei care atunci când vin în ţară nu le arde de fotbal. Se duc la manele şi la curve!", l-a atacat "Giovani", în octombrie 2004, la puţin timp după ce a izbucnit scandalul "cocaina".
"Nu i-am cerut niciodată comisioanele de la Verona"
Victor a fost la fel de acid cu fotbalistul, în septembrie 2008: "După mine nu a dat telefon nimeni să-mi spună că am datorii, după Mutu a dat. Mutu este dator. Am pierdut 400.000 de euro de la Chelsea fiindcă-Mutu a tras «făinuţă» pe nas. El are să-mi dea o groază de bani, nu i-am cerut nici comisioanele de la Verona. Mi-a zis: «Să moară Mario al meu dacă te trădez vreodată!». Şi, până la urmă, a semnat cu Moggi!".
VORBE GRELE
"Ranieri m-a întrebat ce caracter are şi eu i-am spus că se poate baza pe el. Dar m-a făcut de râs.“, IOAN BECALI, în octombrie 2004
"M-am săturat să mă facă de râs. M-am săturat de aceşti derbedei care, când vin în ţară, merg la manele şi femei!“, IOAN BECALI, în octombrie 2004
"Mi-a zis: «Să moară Mario al meu dacă te trădez!». Şi a semnat cu Moggi. Mutu vorbea despre Popescu: «Cine e ţăranul ăsta? Unde a jucat?». ", VICTOR BECALI, septembrie 2008
"Dacă aşa a decis Mutu, n-am nicio problemă. Nu mă deranjează.“, VICTOR BECALI, 25 ianuarie 2011