Nouă rundă de negocieri dintre sidicaliștii din Poliție și autorități rămasă în coadă de pește

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, și Secretarul de Stat în Ministerul Finanțelor Publice, Daniela Pescaru, s-au întâlnit astăzi la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor, care au protestat în fața sediului MAI și în fața Guvernului, chiar de Ziua Poliției.

După întâlnirea de astăzi cu sidicatele din Poliție, Carmen Dan a declarat că: „Am mai discutat cu sindicatele din Poliție și în săptămânile trecute. Nu suntem aici pentru a deconta noi ce nu s-a făcut în trecut. Am deschiderea și dorința de a schimba lucrurile în bine. Împreună trebuie să găsim soluții. Vă asigur că fac parte dintr-un guvern care pune în practică exact ce a promis”.

Pe de altă parte, Gariel Petrea a afirmat că „Cunoaștem discrepanțele, care s-au creat în ultimii ani în domeniul salarizării și toți trebuie să înțelegem că aceste probleme nu pot fi rezolvate deodată, fără a afecta semnificativ bugetul. Prin legea salarizării unitare, aceste disfuncționalități vor fi soluționate, și se vor îndrepta toate inechitățile salariale din sistem. Fac un apel la liderii sindicali să sprijine demersurile noastre, să accepte un dialog constructiv în vederea finalizării legii unice a salarizării”.

În cadrul întâlnirii, Ministrul Afacerilor Interne a reamintit că, în urma demersurile întreprinse, până la acest moment de către conducerea MAI, aproape 80.000 de oameni au beneficiat de  aplicarea HG nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, au fost inițiate o serie de amendamente la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.9 din 2017, care în acest moment se află în dezbaterea Parlamentului prin care sporurile si majorările salariale, stabilite proporțional cu timpul efectiv lucrat, inclusiv sporul pentru politie judiciara, să se determine prin raportare la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare. 

În plus, se propune devansarea termenului de acordare a cuantumului salariului de merit pentru toți polițiștii astfel încât să fie acordat în luna aprilie și nu în luna august cum este prevăzut în prezent, precum și eliminarea discrepanţelor salariale dintre personalul medico-sanitar din cadrul MAI, pe de o parte, şi cei din structura Ministerului Sănătății.

Ministrul Afacerilor Interne a precizat că respectă dreptul polițiștilor de a protesta pentru a atrage atenția asupra inechităților cu care se confruntă de ani de zile, subliniind faptul că pentru rezolvarea acestora este nevoie de mai mult timp pentru a identifica sursele de finanțare și modalitatea tehnică prin care să fie aplicate aceste soluții. Menționăm că la mars au participat aproximativ de 8.000 de polițiști.