„De mult, acum vreo șase-șapte sute de ani în urmă, pe vremea când românii şi bulgarii alcătuiau o singură împărăţie, într-un sat mic şi sărac de dincolo de Dunăre, numit Basarabov, trăia un tânăr cu numele de Dimitrie. Era fiul unor părinţi sărmani, dar încă de mic strălucea prin smerenia, curăţia sufletească, nevinovăţia, bunătatea şi blândeţea lui.

Crescând cu anii, s-a făcut păzitor de vite: păzea pe câmp vitele satului, ducându-le la păşune. În liniştea câmpului, pe malurile înverzite ale râului Lom, care curgea pe acolo, tânărul Dimitrie se gândea des la Dumnezeu, Făcătorul a toate, şi la cuvintele Sfintei Evanghelii pe care le auzea citindu-se Duminica în biserica satului. Avea un suflet blând, delicat şi plin de gingaşe simţiri.

Era bun şi milostiv şi cu oamenii şi cu vitele pe care le păzea. Ca un bun păstor, le ducea totdeauna la păşunea cea mai grasă şi la apa cea mai limpede, mânându-le din urmă cu vorbe blânde. Dacă vreuna se răzleţea din turmă, o readucea înapoi cu dragoste şi răbdare. Aducea uneori în sat şi vitele rătăcite ale altora, care nu-i fuseseră încredinţate spre pază.

Umblând însă odată cu vitele prin iarba deasă a câmpului, a călcat cu piciorul, din nebăgare de seamă, un cuib de păsărele, strivind puişorii dintr-însul. Atât de mâhnit a rămas tânărul Dimitrie pentru moartea acestor nevinovate făpturi ale lui Dumnezeu, încât a hotărât să pedepsească piciorul vinovat pentru omorul fară voie: trei ani l-a ţinut desculţ, iarna şi vara, târându-l prin arşiţa verii şi zăpada iernii, prin buruieni şi colţuri de stânci şi facându-l să sângereze adesea din cauza rănilor şi a bătăturilor.

Mai târziu, dorind să se desăvârşescă pe sine în viaţa cea după Dumnezeu, a lăsat îndeletnicirea de păzitor de vite şi, căutând singurătatea, s-a retras la o mănăstire ce era într-o peşteră, pe malurile de piatră ale râului Lom, nu departe de satul Basarabov. Acolo s-a desăvârşit şi s-a sfinţit prin ascultare şi smerenie în toate şi şi-a strunit corpul prin postirea îndelungată şi aspră, prin rugăciune neîntreruptă şi prin nesomnul privegherii.

Pentru aceasta, s-a învrednicit încă din viaţă de darul facerii de minuni. Între altele, Dumnezeu i-a hărăzit să-şi cunoască dinainte sfârşitul vieţii. Iar apropiindu-se clipa în care trebuia să-şi dea sufletul, Sfântul a ieşit din mănăstire, s-a dus, şi-a aşezat truditu-i trup între două pietre dintr-o scorbură de pe malul stâncos al râului Lom şi acolo şi-a dat sfârşitul.”

Minunile Sf. Dimitrie cel Nou le puteți găsi pe creștinortodox.ro

Rugăciune

„O, Dumnezeul meu, ce face cel care nu se sacrifică cu totul pentru Tine? Şi cât de departe sunt de Tine dacă nu mă ofer cu totul iubirii Tale. Câte imperfecţiuni văd în mine! Câte neputinţe şi scăderi în servirea faţă de Tine!

O, Doamne, cât de puţine lucruri facem pentru Tine. Asemenea bobului de muştar sunt faptele noastre bune şi mari stânci faptele rele.

Îmi pare rău pentru că de foarte multe ori uit de Tine şi de nenumăratele graţii pe care le obţin din partea iubirii Tale nesfârşite. Când uit de ele, Te rog să mă ierţi, Doamne, şi să nu-mi socoteşti ca pe o vinovăţie mărginirea fiinţei mele.

Căci dacă aş fi ştiut să-Ţi fiu servitor în lucuri mari, nu aş fi omis nici înfăptuirea lucrurilor mici. Fericit este cel care dă mărturie de credinţă adevărată prin faptele vieţii sale.

Învaţă-mă şi pe mine să îndeplinesc astfel de lucruri pentru Mărirea Ta, oricât de mare ar fi preţul, după exemplul servului Tău Dumitru şi al tuturor martirilor. Amin.”

Te-ar putea interesa și: