Rudele lui Paul Stănescu, percheziționate de EPPO. Sunt suspiciuni de fraudă

Rudele lui Paul Stănescu, percheziționate de EPPO. Sunt suspiciuni de fraudă Paul Stănescu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Două companii deținute de nepoții secretarului general al PSD, Paul Stănescu, sunt investigate de procurorii anticorupție europeni (EPPO), sub conducerea Laurei Codruța Kovesi, pentru suspiciuni de fraudă legată de fonduri europene.

Rudele lui Paul Sănescu, percheziționate de EPPO

Procurorii EPPO au efectuat joi percheziții la două firme din Vișina, județul Olt, specializate în creșterea porcilor, conform sursei citate. Ancheta, desfășurată in rem, a implicat ridicarea unor documente de către procurorii europeni. Verificările au fost inițiate în urma unei sesizări din anul trecut și vizează un proiect în valoare de peste două milioane de euro, existând suspiciuni că anumite deconturi ar fi fost falsificate, potrivit Antena 3.

Alexandru Stănescu, unul dintre nepoții lui Paul Stănescu, a declarat pentru aceeași sursă că situația este „o neînțelegere” și a refuzat să ofere alte comentarii despre percheziții. „Atât am de declarat”, a spus acesta.

Parchetul European

Parchetul European. Sursa foto: eppo.europa.eu

Cu ce afaceri se ocupă familia lui Paul Stănescu

Familia lui Paul Stănescu este implicată în afaceri agricole. Fiul său, Ștefan Alexandru Stănescu, deține parțial două companii agricole care exploatează a doua cea mai mare suprafață agricolă și a patra cea mai mare suprafață agricolă din topul APIA pentru subvenții.

Cele două companii deținute de Ștefan Stănescu se află printre primele cinci în ceea ce privește exploatarea agricolă și au beneficiat de-a lungul timpului de fonduri din partea statului român pentru dezvoltarea sectorului agricol. Totodată, Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, este proprietarul firmei Agromec Bucinișu, situată în satul Bucinișu din județul Olt. În anul 2022, această firmă a înregistrat o cifră de afaceri de 4,8 milioane de lei și un profit de 1,4 milioane de lei.

Companiile administrate de familia Stănescu au beneficiat în 2019 de aproape 600.000 de euro din fonduri europene.

Încă o afacere în Delta Dunării

În ianuarie, Ministerul Agriculturii a ordonat o investigație în legătură cu afacerea cu stuf din Delta Dunării, în care s-ar fi implicată familia lui Paul Stănescu, după ce cazul a ajuns în atenția Parchetului European. Ministrul Agriculturii a cerut ca echipa de control să includă și inspectori Antifraudă.

Ulterior, APIA a suspendat plățile și a oferit acces procurorilor la documentele relevante, iar ministrul Agriculturii, Florin Barbu, l-a demis pe Ionuț Lupu din funcția de director al APIA, invocând lipsa de competență, negând totodată că această decizie ar avea legătură cu afacerile familiei Stănescu.

În paralel, pe 5 februarie, Senatul a adoptat o propunere legislativă privind abrogarea unor dispoziții din OUG 34/2013, prin care terenurile mlăștinoase și stufărișurile au fost incluse în categoria pajiștilor.