Roşul, ca simbol interpretabil | România cititorilor
- Alexandru Ghillis
- 9 martie 2017, 00:00
Era încă perioada sovromurilor în ziua când, aflaţi cu toţii în careul din curtea şcolii, mi s-a legat la gât cravata roşie de pionier.
Ştiam deja: Roşul, simbolul sfânt al sângelui vărsat de clasa muncitoare! Am plecat mândru spre casă, sperând tot drumul să întâlnesc un alt pionier, ca să-l salut cu braţul ridicat: „Salut voios de pionier!”. Dar nu a fost să fie aşa şi nici acasă n-am prea înţeles atunci de ce lui taică-meu nici nu i-a păsat de noul meu statut. Ba, m-a şi luat peste picior! În „Scânteia pionierului”, la care eram abonaţi noi, pionierii, citeam cu nesaţ despre uriaşele cuceriri ştiinţifice, tehnice şi culturale ale marelui popor frate sovietic, sub grija părinteasca a tovarăşului I.V.Stalin, ori despre patriotismul şi înalta conştiinţă pionierească a lui Pavel Morozov, şcolarul sovietic care şi-a turnat la NKVD propriul tată, ca fiind chiabur şi, deci, „duşman al poporului”, pentru a fi arestat. De la difuzorul instalat pe un perete la noi în casă, dar şi din manualele şcolare, aflasem atunci că toate marile invenţii ale omenirii – de la aparatul de radio, la locomotiva cu aburi sau la avion etc. - au văzut lumina zilei numai datorită inteligenţei savanţilor ruşi şi sovietici. Şi, totuşi, nu o înţelegeam pe mama, auzind-o povestind cuiva, că văzuse întâmplător, prin ’44, un tânăr ostaş sovietic „eliberator”, care avea trei ceasuri la o mână şi două la cealaltă! Sau, nu gustasem deloc o glumă despre „inventatorul” radioului, savantul rus Popov, care, chipurile, întorcându- se obosit acasă, a zărit pe masa din sufragerie ceva mare, acoperit cu o pătură. Curios, a tras-o de-o parte şi... a apărut un aparat de radio. De atunci, peste tot s-a spus că Popov a descoperit radioul! Pe măsură ce-am mai crescut, m-am lămurit perfect cum stăteau lucrurile, însă trebuia să-mi ţin gura, ca să nu avem cu toţii probleme grele de viaţă.
Am profitat mereu, după posibilităţi, de pe urma celor doi moşi costumaţi în roşu: Moş Crăciun şi Moş Gerilă. Cel deal doilea moş a fost de import şi impus oficial, cu pile, de politica timpului, deşi în casele românilor era sărbătorit cum se cuvine, ca şi astăzi, doar primul moş, Moş Crăciun. De fapt, acest moş în roşu, ca personaj bonom, ce împarte cadouri copiilor cuminţi, este o creaţie a unor experţi în marketing. Moş Crăciun, aşa cum îl ştim noi, a fost lansat de aproape un secol pe piaţa comercială americană, împreună cu o celebră băutură gazoasă răcoritoare, în timp ce Moş Gerilă era o copie sovietică a primului şi era sărbătorit în aşa-numitul lagăr comunist, numai de Anul Nou.
La noi, acest ultim moş a fost alungat de primul încă de acum 27 de ani, rămas unic câştigător. Pentru clarificare, roşul costumaţiei lui Moş Crăciun, al emblemei băuturii gazoase răcoritoare, al recuzitei Zilei Îndrăgostiţilor, Valentine’s Day, la pachet cu adoptarea pretutindeni în lume a purtării blue jeans-ilor, reprezintă oriunde simboluri învingătoare ale democraţiei americane.