Fenomenul ciudat petrecut în acest an, în multe zone din România. A fost mai rău ca niciodată
- Antonia Hendrik
- 27 decembrie 2024, 19:36
În acest an, Romsilva a înregistrat 650 de incendii, afectând o suprafaţă de 8.845,21 hectare, un număr record comparativ cu anul trecut, când s-au raportat doar 149 de incendii de pădure și vegetație forestieră, pe o suprafaţă de 437,07 hectare, conform informațiilor oferite de RNP.
Romsilva, raport îngrijorător cu privire la fenomenele petrecute în acest an
Valoarea pagubelor cauzate de incendiile din primele 11 luni ale acestui an în fondul forestier gestionat de Romsilva, care este proprietate publică a statului, precum și în pădurile aflate în alte forme de proprietate, a depășit 3,6 milioane de lei.
Potrivit lui Marius-Dan Sîiulescu numai „anul acesta am avut o problemă deosebită legată de numărul de incendii. Observaţi şi dumneavoastră schimbările climatice din ultima perioadă, lipsa precipitaţiilor, dar şi lipsa de educaţie a unor concetăţeni de-ai noştri pe partea aceasta de a aprinde focul şi a-l lăsa nesupravegheat. Anul acesta am avut un număr record de incendii în comparaţie cu 2023. Au fost semnalate 650 de incendii în 2024, faţă de 149 în 2023, deci un număr foarte mare”.
Sursa foto: Romsilva/Facebook
Directorul general al regiei Marius-Dan Sîiulescu mai susține că fenomenele s-au petrecut din cauza „anului secetos, iar incendiile cu care ne-am confruntat au fost printre cele mai periculoase. De ce spun acest lucru? Ne-am luptat luni întregi cu incendiile, în special în zonele protejate din parcurile naţionale sau naturale. În momentul în care colegii mei reuşeau stingerea lor, în 2-3 zile, maximum o săptămână, reizbucneau din nou”.
Majoritatea incendiilor au fost de litieră
Conform informațiilor furnizate de Romsilva, în primele 11 luni ale anului, cele mai multe incendii au fost de litieră, afectând o suprafață de 8.630,53 hectare. De asemenea, au fost afectate și 186,65 hectare de terenuri recent împădurite sau regenerate natural.
„Vă dau un caz concret de incendiu de pădure care a fost în zona specială a Parcului Porţile de Fier, unde s-a constatat că incendiul a izbucnit de la un ciob de sticlă, pe fondul căldurii foarte mari 38-40 de grade, ciobul respectiv era şi într-un pinet, într-o pădure de pin negru, o pătură de ace de jur împrejur care imediat se aprinde şi de acolo a fost provocat incendiul. Era o zonă foarte greu accesibilă şi cred că stingerea lui a durat mai mult de 30 de zile.
Îl stingeam în două săptămâni, dar se aprindea după încă o săptămână şi tot aşa. Încă o dată mii de mulţumiri celor de la ISU pentru că au intervenit cu două elicoptere şi ne-au ajutat fantastic, Dunărea fiind foarte aproape, era mult mai uşor de de pulverizat apa din aer decât pe lângă ceea ce făceau colegii mei şi voluntarii cu raniţa în spinare, pe o pantă destul de mare, minimum 30 grade”, a mai declarat Marius-Dan Sîiulescu.
Sursa foto: Romsilva/ Facebook
Romsilva a pregătit o serie de măsuri de prevenire
Regia a implementat o serie de măsuri pentru a preveni incendiile de pădure, inclusiv intensificarea patrulărilor, înființarea unui serviciu de permanență, desfășurarea de campanii de informare pentru cetățeni, turiști și angajații firmelor de exploatare, precum și realizarea de lucrări de întreținere a liniilor izolatoare, colnicelor și șanțurilor de minim sanitar.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri aflate în proprietatea publică a statului, ceea ce reprezintă 48% din totalul pădurilor din țară. De asemenea, oferă servicii silvice, în baza unor contracte, pentru aproximativ un milion de hectare de păduri deținute de alți proprietari. Toate pădurile aflate în proprietatea publică a statului beneficiază de certificarea managementului forestier conform standardelor internaționale. Romsilva mai administrează, de asemenea, și 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață totală de peste 850.000 de hectare, precum și 12 herghelii de stat.