România e tot mai îndatorată, şi pe termene tot mai lungi
- Marius Pandele
- 13 august 2012, 15:44
Datoria externă totală a României a crescut în primele şase luni ale acestui an, ajungând de la 98,4 miliarde de euro la 99 de miliarde, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.
Cea mai mare parte a creşterii datoriei externe este dată de componenta pe termen lung a acesteia, atât la nivel public cât şi privat. Datoria publică directă pe termen lung a crescut de la 19,5 la 20,8 miliarde de euro, fără a include aici acordurile încheiate cu FMI. Datoria pe termen lung negarantată public a crescut chiar mai mult, de la 35,8 miliarde de euro până la 37,5 miliarde.
Datoria externă pe termen scurt, pe de altă parte, a înregistrat o evoluţie inversă, fiind în scădere cu 1,7 miliarde de euro, până la 21,2 miliarde. Tot în scădere au fost şi depozitele nerezidenţilor pe termen mediu şi lung, care au ajuns la 7,6 miliarde de euro de la 8,5 miliarde la sfârşitul lui 2011.
Serviciul datoriei externe pe termen lung a ajuns la aproape 7 miliarde de euro în primele şase luni ale anului, cea mai mare parte (circa 3 miliarde) fiind reprezentată de plăţile aferente împrumuturilor private, urmate de datoria publică directă.