

„Noi la Observator suntem vocea voastră și simţiti asta. Ştiu că luptam alături de voi, împreună, pentru a schimba România în bine. Și asta începe cu fiecare dintre noi”, a declarat Alessandra Stoicescu, prezentatoarea Observator 19 de la Antena 1.
Conform datelor oferite de Kantar Media, Observator 19 s-a impus şi ieri ca lider detaşat de audienţă, la nivelul tuturor categoriilor de public şi a înregistrat un record la nivelul cotei de piaţă, în acest an. Astfel, în intervalul 18:58- 19:45, ştirile Antena 1 au fost prima alegere a românilor, cu o medie pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani de 5.2 puncte de rating și 27.7% cota de piață, în timp ce pe locul secund se clasa Pro Tv, care cu difuzarea meciului Euro 2020 Turcia – Ţara Galilor a înregistrat 4.2 puncte de rating și 22.5% cota de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban şi naţional.