Românii pot intra în Republica Moldova doar cu buletinul. Actul normativ în acest sens a fost adoptat

Românii pot intra în Republica Moldova doar cu buletinul. Actul normativ în acest sens a fost adoptat

Cetăţenii români şi cei cu dublă cetăţenie, română şi moldoveană, potr inta în Republica Moldova doar cu buletinul, începând cu sfârşitul acestei săptămâni. Autorităţile din Republica Moldova au adoptat un act normativ în acest sens.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Vaslui a declarat, sâmbătă, că toţi cei care au intrat în Republica Moldova prin Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa nu au mai fost nevoiţi să prezinte paşaportul. "n baza informaţiilor transmise de colegii din Republica Moldova, cetăţenilor care au mers de dimineaţă în ţara vecină li s-a permis să treacă frontiera fără paşaport", a declarat purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui, Irina Mirică, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, nu s-au înregistrat valori crescute ale traficului în urma deciziei autorităţilor moldovene. 

Cabinetul condus de Chiril Gaburici a aprobat marţi, în ultima sa şedinţă înainte de a-şi prezenta oficial demisia, o serie de proiecte de lege, între care Hotărârea nr. 63/ 2015 prin care se amendează cadrul legislativ existent cu privire la documentele în baza cărora este permis accesul cetăţenilor străini în Republica Moldova. Hotărârea prevede acordarea unei facilităţi unilaterale în favoarea cetăţenilor Uniunii Europene, care vor avea posibilitatea de a intra pe teritoriul Republicii Moldova în baza cărţilor naţionale de identitate, şi nu doar a paşaportului, ca până în prezent.

Ne puteți urmări și pe Google News