Românii, dezamăgiți de panourile solare. Unde e problema

Românii, dezamăgiți de panourile solare. Unde e problemapret emergie electrica / sursa foto: dreamstime .com

Românii caută cu disperare soluții pentru a diminua impactul facturilor mari la energie. Din păcate, se preconizează o nouă creștere a prețurilor la electricitate, care sunt deja ridicate comparativ cu alte țări europene.

Instalarea panourilor solare, o soluție dezamăgitoare

O opțiune frecvent menționată este instalarea panourilor solare, însă mulți dintre cei care le-au montat susțin că rezultatele sunt dezamăgitoare și nu justifică costul inițial.

Prețurile energiei electrice au început deja să crească la majoritatea furnizorilor, iar unii au anticipat aceste scumpiri încă din 1 iunie. România se află printre țările cu cele mai mari prețuri la electricitate din Uniunea Europeană, având în vedere că energia vândută în Europa este de cel puțin trei ori, iar în unele cazuri chiar de patru ori mai scumpă decât în SUA sau China.

România, una din cele mai scumpe piețe de energie

Conform Profit.ro, România a continuat să fie una dintre cele mai scumpe piețe de energie din Uniunea Europeană și în luna mai.

Prețul mediu al energiei pe piața pentru ziua următoare, gestionată de OPCOM, a fost al patrulea cel mai ridicat din UE în mai și al treilea de la începutul anului.

panouri solare

panouri solare / sursa foto: dreamstime.com

Aceasta nu este tot. Noile scumpiri, care vor apărea odată ce statul va renunța la plafonarea prețurilor mari la energie, vor lovi consumatorii, adică cetățenii obișnuiți, ca un tsunami.

Românii, îngrijorați de noile prețuri la energie

Disperați, românii caută modalități de a economisi la facturi, iar pe rețelele sociale se discută intens despre diverse alternative. Unii consideră că montarea panourilor solare ar putea fi o soluție.

Totuși, există și voci care contestă această idee, mai ales având în vedere că, în timpul iernii, când consumul crește, eficiența panourilor solare scade aproape la zero din cauza zilelor înnorate.

Opiniile sunt împărțite chiar și în rândul celor care au optat deja pentru această soluție aparent salvatoare.