Deficitul comercial al României a depăşit 576 de milioane de euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Astfel, datele INS arată că în ianuarie anul acesta, exporturile au însumat 8.047,6 milioane de lei, echivalentul a 1.912,4 milioane de euro, iar importurile au însumat 1.0442,3 milioane de lei, echivalentul a 2.488,8 milioane euro.
Comparativ cu ianuarie 2008, exporturile au scăzut cu aproape 13% la valori exprimate în lei, şi cu 24,3% la valori exprimate în euro, iar importurile au scăzut cu 28,2% la valori exprimate în lei, şi cu 37,4% la valori exprimate în euro.
Exporturi mai mari în ianuarie decât în decembrie Faţă de decembrie 2008, exporturile din prima lună a acestui an, au crescut cu 6,9% la valori exprimate în lei, dar au scăzut cu 1,1% la valori exprimate în euro.
Pentru aceeaşi perioadă, importurile au scăzut cu 22% la valori exprimate în lei, şi cu 27,6% la valori exprimate în euro.
Deficit de aproape 2.400 de milioane de lei
Astfel, deficitul comercial în ianuarie 2009 a fost de aproape 2.395 de milioane de lei, echivalentul a 576,4 milioane de euro, mai mic cu 874,5 milioane de euro, decât în ianuarie 2008.
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în ianuarie 2009 a fost de 6.253,1 milioane lei, echivalentul a 1.477,3 milioane euro la expedieri, şi de 7.696,4 milioane lei, echivalentul a 1818,3 milioane de euro, la introduceri, reprezentând 77,7% din total exporturi şi 73,7% din total importuri.
În ianuarie 2009, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport , cu 38% la export şi 33,3% la import.