România TV sau Antena 3? Ce televiziune a dominat audienţele după difuzarea înregistrărilor cu procurorul „Portocală”?

România TV sau Antena 3? Ce televiziune a dominat audienţele după difuzarea înregistrărilor cu procurorul „Portocală”?

Ultimele înregistrări cu „faptele de vitejie” ale procurorului DNA, Mircea Negulescu, poreclit de presă „Portocală”, au captat atenţia românilor. Antena 3 si România TV au mediatizat ceea ce poate fi subiectul anului, iar ratingurile obţinute au fost pe măsura dimensiunii acestei bombe de presă, în care a fost demascată reţeta folosită de unii magistraţi pentru a fabricat dosare în numele luptei anticorupţie.

Aşa cum reiese din înregistrarea explozivă, apar în prim-plan mișcările unui grup infracțional organizat în cadrul instituției care luptă împotriva corupţiei din România. În imaginile în care apare fostul deputat PSD, Vlad Cosma, sunt inserate şi nişte înregistrări audio cu un conţinut ce aruncă multe semne de întrebare asupra legalităţii activităţilor DNA.

De la ora 21:00, când au început cele două emisiuni dedicate înregistrărilor explozive, până la 21:15, Antena 3 a obţinut 4,1 puncte de rating, în timp ce România TV a înregistrat 2,6 puncte de rating, ceea ce înseamnă că în acel interval orar aproximativ 540.000 telespectatori au urmărit bomba de presă care vizează neregulile grave din interiorul DNA, respectiv fabricarea probelor din anumite dosare.

Ratingul maxim a fost atins între 22:30 şi 22:45, interval orar în care Antena 3 a atins 5,7 puncte de rating, iar România TV 1,6 puncte de rating, cifre care înseamnă 584.000 telespectatori care au urmărit conţinutul exploziv al înregistrărilor, dezbaterile şi reacţiile cu privire la acest subiect de maximă importanţă pentru societatea şi justiţia din România.

Ne puteți urmări și pe Google News

Graficul complet al evoluţiei ratingului după difuzarea înregistrărilor

 

Coloana 2 - A3

Coloana 4  - RTV

1 punct de audienţă - 80.000 persoane în mediul urban

STENOGRAMELE INCENDIARE CARE ARUNCĂ DNA ÎN AER

În acest scandal a reacţionat şi Sebastian Ghiță, afllat în Serbia şi care a fost șocat după înregistrările audio în care procurorul „Portocală”, ajutat de Onea, a fabricat mai multe dosare, printre care și pe al său. „Eu am spus aceste lucruri în Parlamentul României, le-am spus și Codruței Kovesi, fără să bănuiesc această crimă. Ce am auzit astă seară este crimă. Onea, Portocală sunt niște nemernici. Sunt neoameni, dar nu am crezut că o să aflu într-o zi că știa și Codruța Kovesi de aceste practici, că era fericită, că de abia aștepta. Reprezintă o invenție ceea ce a prezentat DNA în cazul meu. Acest Portocală mergea des prin București și se întorcea cu tot felul de povești. Este un om fără creier, fără minte, fără suflet, face o grămadă de lucruri rele.” REACŢIA COMPLETĂ A LUI GHIŢĂ AICI

Reacţia DNA cu privire la înregistrări a venit luni dimineaţa (12 februarie 2018) şi poate fi citită AICI. De asemenea, şi şefa instituţiei, Laura Codruţa Kovesi a reacţionat după înregistrările cu „Portocală”.