România s-a calificat la Cupa Mondială de Rugby | FOTOREPORTAJ

România s-a calificat la Cupa Mondială de Rugby | FOTOREPORTAJ

România a învins, astăzi, cu scorul de 39-12, Uruguay, în returul barajului de calificare la Cupa Mondială de rugby. În urmă cu două săptămâni, la Montevideo, celeştii şi tricolorii au încheiat la egalitate, scor 21-21

România s-a calificat astfel la Cupa Mondială din 2011, unde li se va alătura reprezentativelor Argentinei, Angliei, Scoţiei şi Georgiei, în Grupa B a întrecerii din Noua Zeelandă. Echipa naţională nu a lipsit niciodată de la Cupa Mondială, fiind o performanţă pe care, în România, a mai reuşit-o doar selecţionata feminină de handbal. România a controlat clar meciul de pe stadionul Arcul de Triumf, reuşind trei eseuri în prima repriza, toate transformate, iar calificarea la Cupa Mondială părea asigurată. Sud-americanii au forţat în repriza secundă, când au marcat 12 puncte, însă "stejarii" au pus şi ei 17 puncte pe tabelă şi s-au impus fără probleme. "Stejarii" au avut şi un nou imn pentru meciul de astăzi, acesta fiind lansat aseară. Potrivit frr.ro, cântăreţul de folk Marius Matache, trupa Interzis şi o parte a membrilor Clubului 16 ca backing vocal au înregistrat imnul pe care l-au pregătit pentru "Stejari".

ROMÂNIA - URUGUAY 39-12 min. 80 - Final de meci. min. 79 - Încă o lovitură de pedeapsă transformată de Dănuţ Dumbravă şi România câştigă meciul cu 39-12. min. 74 - Mădălin Lemnaru înscrie un eseu pentru România, care se desprinde la 20 de puncte. Vali Calafeteanu transformă şi scorul urcă la 36-12. min. 72 - Sud-americanii reduc din handicap printr-un nou eseu. Nimic nu mai poate schimba însă numele echipei care merge în Noua Zeelandă.

min. 65 - Cătălin Fercu reuşeşte şi el un eseu, iar cele cinci puncte aduse de el par să fi rezolvat soarta calificării. min. 57 - Uruguayenii reduc din handicap. Martin Crosa a pătruns spectaculos prin centrul defensivei române şi a adus primele puncte pentru sud-americani. Uvertura Matias Arocena a transformat eseul, iar diferenţa de scor este de 17 puncte. min. 43 - Dănuţ Dumbravă execută o lovitură de pedeapsă, iar diferenţa de scor se măreşte la 24 de puncte. min. 41 - A început partea secundă a meciului. min. 40 - Pauză la Bucureşti. România conduce cu 21-0 şi este la doar o repriză distanţă de turneul final din Noua Zeelandă. min. 25 - Pachetul de înaintare român mai produce un eseu. Alex Manta a culcat balonul oval în terenul de ţintă uruguayan, iar scorul ia proporţii. Dumbravă a transformat eseul.

Ne puteți urmări și pe Google News

min. 14 - Eseu de penalizare pentru România. Uruguayenii au făcut erori repetate în grămadă. România s-a distanţat la 14-0, după ce Dumbravă a adus şi cele două puncte suplimentare. min. 10 - Csaba Gal reuşeşte primul eseu al meciului, după o perioadă în care "stejarii" dominat clar jocul. Dănuţ Dumbravă a transformat eseul şi România conduce cu 7-0. min.1 - A început meciul de pe Stadionul Arcul de Triumf. România a avut lovitura de start. ROMÂNIA: Bălan Bogdan (Lyon), Tincu Marius (Perpignan), Lazăr Mihai (Aix En Provence), Socol Sorin (C) (Lourdes), Petre Cristian (Saint Etienne), Carpo Daniel (Constanta), Toniţa Ovidiu (Perpignan), Manta Alexandru (Lyon), Sîrbu Lucian (Millau), Dumbravă Dan (Steaua), Fercu Cătălin (Timisoara), Dimofte Ionuţ (Baia Mare), Gal Csaba (Baia Mare), Nicolae Cătălin (Constanţa), Dumitraş Iulian (Lourdes)

URUGUAY: Corral Alejo (San Isidro Club - Argentina), Arboleya Carlos (C) (Trébol), Sagario Mario (Dax - Francia), Magno Diego (MVCC), Fonseca Matias (Los Cuervos), Juan Pablo Gaminara (Old Boys), Braun Mathias (PSG), Vilaseca Santiago (Old Boys), Martinez Manuel (Old Christian's), Arocena Matias (Old Christian's), Mieres Gaston (Lobos), De Freitas Juan (Champagnat), Crosa Martin (Old Boys), Leivas Leandro (Old Christian's), Etcheverry Jeronimo (Carrasco Polo Club)

  • Fotografii de Octavian Cocoloş (Evenimentul zilei)