Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
La 57 de ani nu vreau să ies din joc. Și cred că România face o mare greșeală cu generația mea
Am 57 de ani și mai bine de trei decenii de experiență profesională în media, televiziune și management. Am început de jos, am trecut prin mai multe etape profesionale, am condus echipe mici, medii, mari, canal TV, proiecte, companie mare, am luat decizii bune și, evident, am luat și decizii greșite. Am avut succes și am avut eșecuri. Din amândouă am învățat.
Și tocmai de aceea, când mă uit astăzi la România, mă întreb când am decis noi, românii, că experiența nu mai contează.
Nu vorbesc despre mine. Vorbesc despre o generație întreagă.
Oameni de 50, 55, 60 de ani care au construit companii, au condus instituții, au trecut prin crize, au negociat contracte, au angajat și concediat oameni, au făcut bugete, au pierdut bani, au câștigat bani, au luat-o de la capăt. Oameni care au acumulat ceva ce nu poate fi obținut nici dintr-un curs, nici dintr-un master, nici dintr-un tutorial de pe internet: experiență.
România pare însă că a decis că această generație trebuie încet-încet scoasă din joc.
Și face o greșeală enormă.
Am început să ardem etapele
Privesc uneori de curiozitate CV-urile unor oameni ajunși în funcții uriașe în stat și mă întreb un lucru foarte simplu: când au avut timp să învețe?! 😊
Nu spun că trebuie să ai 50 de ani ca să fii competent. Ar fi absurd. Am cunoscut oameni extraordinari la 30 de ani și oameni complet nepregătiți la 60.
Competența nu vine automat cu vârsta.
Dar nici experiența nu poate fi inventată.
Nu poți conduce o instituție cu mii de oameni doar pentru că ai fost bun într-un partid. Nu poți administra bugete de sute de milioane doar pentru că ai câștigat încrederea liderului politic potrivit. Nu poți coordona sisteme pe care nu le-ai cunoscut niciodată din interior.
Nu poți conduce un ONG, oricare ar fi el, și apoi să fii numit vicepremier care să se ocupe de restructurarea întregului sistem public.
Sau, mai exact, poți.
România demonstrează zilnic că poți.
Întrebarea este cu ce rezultate. Răspunsul este simplu și îl simțim pe pielea noastră, a plătitorilor de taxe din ce în ce mai mari, de prețuri uriașe, de facturi incredibil de mari la utilități, etc.
Am ajuns să vedem oameni care sar atât de ușor de la simplu consilier la vreo primărie din țară la secretar de stat, de la secretar de stat la ministru, de la partid direct în conducerea unei instituții sau a unei companii de stat.
Uneori CV-ul pare să fie scris după numire, nu numirea făcută după CV.
Și apoi ne mirăm că instituțiile nu funcționează.
Să fim serioși, am colegi din privat sau public, prieteni, mari manageri, care pot fi oricând un prim ministru sau miniștri mai buni decât orice am vazut în ultima vreme în funcție.
De multe ori am făcut chiar eu acest exercițiu, de a mă pune în locul unuia dintre acești oameni în funcție, și de a avea o propunere mai bună. Chiar am avut, cel puțin în ce privește capacitatea de analiză și de predicție care a fost mult mai bună. Nu e lipsă de modestie, dragii mei, este realitatea pură.
Politica a înlocuit experiența cu loialitatea
Numirile politice au existat întotdeauna în România și peste tot. Nu cred că există democrație în care politica să nu-și aducă oamenii în anumite funcții.
Problema apare când apartenența politică devine aproape singura calificare.
Când întrebarea nu mai este “ce știe omul acesta să facă?”, ci “al cui este?”.
Când backgroundul profesional devine un detaliu nesemnificativ.
Când experiența de management este opțională și, de cele mai multe ori, inexistentă de-a dreptul.
Când rezultatele anterioare nu mai interesează pe nimeni.
Iar apoi ne întrebăm de ce oamenii nu mai au încredere în partide.
Poate și pentru că văd cine este promovat.
Poate pentru că un om care muncește 25 de ani ca să devină foarte bun într-o profesie se uită la televizor și vede cum cineva cu câțiva ani de activitate politică ajunge să conducă domeniul în care el lucrează de o viață.
Cum să mai creadă în meritocrație?
A dispărut o instituție esențială: mentorul
Mai există însă o problemă despre care vorbim foarte puțin.
Mentoratul aproape a dispărut.
Eu am avut de-a lungul carierei oameni de la care am învățat. Uneori mi-au explicat. Alteori i-am privit pur și simplu cum lucrează.
Am învățat cum se ia o decizie sub presiune.
Cum vorbești cu un om când trebuie să-i spui ceva ce nu vrea să audă.
Cum negociezi.
Cum recunoști că ai greșit.
Cum alegi între două variante proaste.
Cum îți asumi o decizie.
Astea nu sunt lucruri pe care le înveți din PowerPoint.
Se transmit de la om la om.
Generația mea a avut șansa să stea lângă oameni mai experimentați. Astăzi, foarte mulți tineri sunt împinși direct în prima linie.
Sună modern. Sună curajos.
Dar uneori este profund nedrept chiar față de ei.
Pentru că îi punem să conducă înainte să-i învățăm să conducă.
Nu e vina generației tinere
Și vreau să fie foarte clar: acesta nu este un articol împotriva tinerilor, dimpotrivă.
Cred că una dintre cele mai mari greșeli este să punem generațiile în competiție.
Tinerii au lucruri pe care generația mea nu le-a avut. Sunt mai rapizi tehnologic, mai conectați la lume, mai puțin dispuși să accepte ierarhii absurde și mult mai adaptați unei economii care se schimbă cu o viteză uriașă.
Dar noi avem ceva ce ei nu au cum să aibă încă.
Timp trăit profesional.
De ce trebuie să alegem între cele două?
De ce nu le punem împreună?
Un om de 30 de ani care înțelege inteligența artificială și tehnologia poate lucra extraordinar cu unul de 55 care știe cum se construiește o organizație.
Unul știe instrumental, celălalt știe oamenii.
Unul vede viteza, celălalt recunoaște pericolul pentru că l-a mai întâlnit, poate sub altă formă.
Asta ar trebui să fie România normală.
Inteligența artificială face experiența mai importantă, nu mai puțin importantă
Există ideea că AI va face experiența inutilă.
Eu cred exact invers și am mai spus-o.
Inteligența artificială democratizează accesul la informație. În câteva secunde poți primi analize, variante, strategii, prezentări și soluții pentru care altădată aveai nevoie de zile întregi.
Dar tocmai când toată lumea poate obține informația, devine esențial să știi ce anume să faci cu ea.
AI îți poate genera zece soluții. Însă experiența te poate ajuta să înțelegi care dintre ele va funcționa cel mai bine pentru tine, adică în lumea reală.
Pentru că lumea reală are oameni, orgolii, frici, interese, bugete, termene, compromisuri și consecințe.
Iar acestea nu încap întotdeauna într-un prompt.
La 57 de ani nu vreau să ies din joc
Și nici nu cred că trebuie. Nu vreau să ocup locul unui om de 30 de ani.Vreau să lucrez cu el.
Vreau să-i spun ce am învățat eu în 30 de ani și vreau să învăț de la el lucrurile pe care lumea lui le înțelege mai bine decât lumea mea.
Așa evoluează societățile.
Nu eliminând generațiile succesiv, ci adunând ceea ce știe fiecare.
România are o generație uriașă de profesioniști de peste 50 de ani pe care riscă să o transforme prematur într-o generație de spectatori.
Este o risipă economică, profesională și intelectuală.
Mai ales într-o țară care se plânge permanent că nu are suficienți oameni competenți. Eu zic și știu précis că îi are. Pe unii dintre ei îi cunosc.
Doar că uneori preferă să nu-i folosească. Sau ei prefer să nu se bage pentru că văd ce campanii de ură sunt îndreptate la comandă, pe punctaj, împotriva oricui, indiferent cât de profesionist este. Iar eu am simțit-o pe pielea mea. Dar, în ce mă privește, ce nu te omoară, te face mai puternic.
Nu avem prea puțini oameni buni. Îi punem prea rar unde trebuie
Poate aceasta este, de fapt, una dintre marile probleme ale României.
Nu lipsa oamenilor competenți, doar felul în care îi selectăm.
Am înlocuit prea des experiența cu apartenența, competența cu loialitatea și parcursul profesional cu scurtătura politică.
Iar când arzi toate etapele, există ceva ce nu poți sări niciodată: consecințele.
Poți primi o funcție peste noapte.
Poți primi un birou, o mașină, un cabinet, consilieri și o titulatură impresionantă.
Un singur lucru nu poate fi primit prin decizie de partid:
experiența.
Pe aceea trebuie s-o trăiești.
Iar România ar face bine să înceapă din nou să o prețuiască înainte ca generația care o are să decidă că nu mai merită să rămână în joc.
Recomandările noastre
