România primește 2,6 miliarde de euro de la Comisia Europeană. Prima tranșă din PNRR a fost autorizată la plată

România primește 2,6 miliarde de euro de la Comisia Europeană. Prima tranșă din PNRR a fost autorizată la plată Sursa foto. Facebook

România va primi 2,6 miliarde de euro de la Comisia Europeană, după ce a fost autorizată plata primei cereri depusă pe PNRR. Anunțul a fost făcut de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. Potrivit acestuia, au fost autorizate la plată prima tranșă a sprijinului nerambursabil și cea dintâi rată a împrumutului contractat de România. Urmează ca Guvernul să depună o nouă cerere de rambursare pentru sumele cheltuite în primele două trimestre ale acestui an, în valoare de 3,2 miliarde euro.

Comisia Europeană a autorizat plata primei cereri de rambursare din cadrul PNRR, ceea ce înseamnă că România va primi 2,6 miliarde de euro. Decizia a fost luată joi, la Bruxelles, iar banii urmează să fie virați în curând în conturile puse la dispoziție de autoritățile de la București.

„Este un moment prin care se confirmă efortul consolidat la nivel guvernamental, care s-a concretizat în îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate de România pentru ultimul trimestru al anului trecut și transpuse în reforme de interes major pentru țara noastră. Realist vorbind, este doar începutul unui lung drum pe care îl avem în fața, dar care, dacă vom duce la bun sfârșit aspectele cheie din Plan, va însemna impulsionarea economiei și generarea unui efect multiplicator solid pentru investițiile în autostrăzi, infrastructura feroviară, școli, infrastructura spitalicească și tot ceea ce înseamnă consolidarea economiei românești”, a transmis ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, într-o postare pe Facebook.

Conform Acordului de finanțare încheiat între Comisia Europeană și Guvernul României, suma de 264.829.034 euro va fi utilizată pentru acoperirea prefinanțării la contribuția financiară. De asemenea, decizia Comisiei Europene prevede aprobarea primei tranșe a împrumutului contractat prin PNRR, în valoare de 907.669.494 euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Astfel, efectuarea plății pentru prima cerere de plată a celor aproximativ 3 miliarde de euro din care 2,03 miliarde euro, va avea loc în următoarele zile, reprezentând sprijin financiar nerambursabil și 0,90 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut vor susține investițiile și reformele asumate de România”, au transmis reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

România va primi o nouă tranșă de 3,2 miliarde de euro

Următoarea cerere de rambursare, pentru decontarea cheltuielilor efectuate pe proiectele finanțate din PNRR, va avea o valoare totală de 3,2 miliarde euro. Pentru deblocarea plății, vor trebui îndeplinite 51 de jaloane/ținte aferente trimestrelor I și II din anul în curs, 2022.

România beneficiază de o alocare financiară de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro.

Pentru implementarea PNRR, țara noastră a încasat deja două tranșe de prefinanțare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro. Sumele au fost virate în luna decembrie 2021 și în ianuarie 2022, după cum a precizat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.