România pierde apă și energie din cauza proiectelor blocate. „Sunt proiecte ajunse la 90%”

România pierde apă și energie din cauza proiectelor blocate. „Sunt proiecte ajunse la 90%”Radu Preda și Sorin Chiriță. Sursă foto: captură video

România ar trebui să acorde prioritate hidrocentralelor și stocării apei, în condițiile în care bateriile nu pot păstra energie pentru perioade îndelungate. Invitat la podcastul „Picătura de Business”, realizat de Radu Preda pentru capital.ro și evz.ro și difuzat pe canalul de YouTube Hai România, Sorin Chiriță, membru al Directoratului Societății de Administrare a Participațiilor din Energie, a vorbit despre proiectul Tarnița-Lăpuștești, blocarea unor investiții energetice și oportunitatea gazelor din Marea Neagră.

Sorin Chiriță: E foarte bine că se investește în capacitățile noi 3 și 4 de la Cernavodă

Sorin Chiriță susține că România are nevoie de capacități care să producă energie constant. În acest context, energia nucleară rămâne esențială.

„De aceea avem nevoie de nuclear. Și e foarte bine că se investește în capacitățile noi 3 și 4 de la Cernavodă. Cu siguranță se vor face, pentru că sunt procese dificile”, a declarat acesta. Întrebat în ce etapă se află lucrările, reprezentantul SAPE a precizat că acestea nu au început încă.

Discuția a ajuns apoi la proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni de la Doicești. Sorin Chiriță a afirmat că, din punctul său de vedere, acestea vor fi construite și vor putea avea o importanță funcțională.

„Dacă ele devin utile pentru o anumită zonă, pot fi extinse în mai multe zone”, a explicat acesta.

Radu Preda a atras atenția că România se află în fața unei tehnologii noi, fără un istoric îndelungat de funcționare. Sorin Chiriță a răspuns că este preferabil ca România să încerce o asemenea soluție decât să nu facă nimic.

„Trebuie să începem de undeva și este foarte bine că România face parte dintr-un proces în care să fie avangardistă”, a spus reprezentantul SAPE.

Stocarea apei, alternativă la baterii

Sorin Chiriță a continuat spunând că, pentru proiecte sustenabile, România ar trebui să se îndrepte spre hidrocentrale și capacități de stocare a energiei prin apă.

„Atâta vreme cât țara noastră deține capacități semnificative de apă, pe care o pierdem, într-un proces în care apa devine principala resursă, trebuie să creștem capacitățile de stocare”, a declarat acesta. Prin construirea și folosirea barajelor, apa poate fi păstrată și utilizată ulterior pentru producerea energiei în momentele în care sistemul are nevoie. „Ai dublă funcționalitate. Apa aceea nu se risipește, o poți menține și poți folosi energia electrică atunci când ai nevoie”, a explicat Sorin Chiriță.

În acest context a fost adus în discuție proiectul Tarnița-Lăpuștești, pe care reprezentantul SAPE l-a descris drept un eșec până în prezent.

„Proiectul Tarnița-Lăpuștești este, să spunem, un eșec până în momentul de față. Este blocat”, a afirmat acesta.

Sorin Chiriță a amintit că SAPE a organizat o procedură pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Anterior fusese înființată compania Hidro Tarnița, care ar fi cheltuit bani fără să ducă proiectul la realizare, fiind în prezent în lichidare.

„Acum există un memorandum și chiar se face un SPV între EDF, compania franceză, și Hidroelectrica”, a continuat acesta.

 

Proiecte de energie blocate la 90% execuție

Radu Preda a afirmat că, înaintea înființării unei autorități dedicate marilor proiecte, este necesară o decizie politică fermă. Moderatorul a adus în discuție investițiile hidroenergetice blocate din considerente de mediu, inclusiv proiecte ajunse la 90% execuție.

„Cum este posibil să ai un proiect hidromajor blocat la 90% execuție? Deci nu blocat în perioada de avize. Este făcut în proporție de 90% și este blocat”, a spus Radu Preda.

Sorin Chiriță a confirmat că există mai multe asemenea investiții. „Sunt multe astfel de proiecte blocate la execuție, la jumătate sau la 90 și ceva la sută, fie pe aceste invenții de protecția mediului, fie pe alte interese”, a declarat acesta. Reprezentantul SAPE a amintit și proiectul de la Iernut, despre care a spus că speră să fie finalizat. „Sper din toată inima să se finalizeze, să fie realizată acea capacitate de producere, pentru că România are nevoie”, a afirmat Sorin Chiriță.

El a explicat că Transilvania dispune de o producție redusă de energie electrică, în timp ce Dobrogea are un excedent, inclusiv datorită centralei nucleare de la Cernavodă.

„Și când ai prea multă, și când ai prea puțină se creează dezechilibru”, a spus acesta. În opinia sa, proiectul Tarnița-Lăpuștești ar contribui la echilibrarea sistemului. „Proiectul acesta de stocare a energiei de la Tarnița ar fi un proiect bun, pentru că ar fi de peste un gigawatt”, a declarat Sorin Chiriță.

Gazele din Marea Neagră ar putea dubla producția României

Discuția a continuat cu strategia energetică și exploatarea gazelor din Marea Neagră. Sorin Chiriță a spus că producția ar putea începe în 2027, existând posibilitatea ca exploatarea să înceapă puțin mai devreme.

„România are aproximativ nouă miliarde de metri cubi anual de gaz în producție și zece miliarde de metri cubi consum”, a explicat acesta. Prin proiectul Neptun Deep, producția ar putea ajunge la aproximativ 18 miliarde de metri cubi anual. „Aceste capacități de producere noi vor poziționa destul de bine România, fiind principalul producător de gaze din Uniunea Europeană, chiar din Europa, dacă scoatem Federația Rusă”, a afirmat reprezentantul SAPE.

El a avertizat însă că România nu dispune de suficiente capacități de stocare a gazelor.

„Avem capacități de stocare, dar, din punctul meu de vedere, nu suficiente. Nu atât cât să ne permită un confort. Poate că politica de investiții a statului român trebuie să crească aceste capacități de stocare”, a spus Sorin Chiriță.

Acesta a dat exemplul Ungariei, care a investit în depozitarea gazelor și beneficiază, potrivit lui, de prețuri mai bune. Sorin Chiriță a încheiat această parte a discuției subliniind că apa este una dintre cele mai importante resurse ale României și că administrarea acesteia trebuie să devină o prioritate națională.

„Trebuie să ne bucurăm că avem aceste resurse de apă, trebuie să știm să ni le gestionăm și să avem o politică națională de gestionare a resurselor de apă”, a declarat acesta.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]