Neptun Deep, tot mai aproape de exploatarea gazelor din Marea Neagră. Platforma offshore de producție, instalată
- Mădălina Sfrijan
- 20 iulie 2026, 15:39
Neptun Deep. Sursa foto: Facebook
Proiectul Neptun Deep, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz, a atins una dintre cele mai importante etape de până acum. Platforma offshore de producție „Neptun Alpha” a fost instalată în Marea Neagră, iar următorul pas este conectarea tuturor componentelor sistemului, astfel încât exploatarea gazelor naturale să înceapă în 2027. Reprezentanții celor două companii afirmă că proiectul va contribui la consolidarea securității energetice a României și la reducerea dependenței de importurile de gaze.
Neptun Deep a trecut de o etapă-cheie. Platforma offshore a fost instalată în Marea Neagră
Platforma de producție „Neptun Alpha”, amplasată în zona cu ape de aproximativ 120 de metri adâncime, cântărește peste 16.500 de tone și are o înălțime de peste 225 de metri.
Instalarea acesteia a fost realizată cu ajutorul navei Saipem 7000, una dintre cele mai mari nave-macara semi-submersibile din lume, utilizată pentru operațiuni offshore de mare complexitate.
În paralel, proiectul a avansat și la alte capitole importante. Au fost finalizate șase dintre cele zece sonde de dezvoltare și a fost instalată conducta de 160 de kilometri care va transporta gazele naturale până la țărm.
În perioada următoare vor fi instalate conductele și ombilicalele submarine care vor conecta zăcămintele cu platforma offshore, urmând apoi testele finale înainte de începerea producției.

Neptun Deep. Sursa foto: Facebook
Când începe producția de gaze naturale
Directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, afirmă că instalarea platformei reprezintă un moment esențial pentru dezvoltarea proiectului.
„De asemenea, am finalizat 6 din cele 10 sonde de dezvoltare, precum şi instalarea conductei de 160 km care face legătură cu ţărmul. Dezvoltarea proiectului continuă cu instalarea conductelor şi ombilicalelor submarine între zăcăminte pentru conectarea elementelor offshore, etapă care va fi urmată de testări riguroase, pentru pregătirea producţiei estimate să înceapă în 2027”, arată acesta.
La rândul său, Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Explorare și Producție, a explicat amploarea lucrărilor desfășurate în largul Mării Negre.
„Structura de susţinere a fost fixată pe fundul mării cu 8 piloni, fiecare cu diametrul de peste 2 metri. Platforma este complet automatizată şi poate fi operată de la distanţă. Având în vedere că este o platformă fără personal permanent la bord, construim de asemenea un vas suport dedicat activităţilor de operare şi mentenanţă, care va putea găzdui până la 90 de persoane”, a arătat el.
Neptun Deep va include zece sonde și infrastructură submarină
Directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, spune că instalarea platformei reprezintă un nou pas important pentru finalizarea investiției.
„Operaţiunea de instalare a platformei de producţie offshore Neptun Alpha s-a efectuat la cele mai ridicate standarde de siguranţă şi vine în continuarea finalizării etapei de instalare a conductei de transport gaze. Este o realizare remarcabilă care validează atingerea obiectivelor şi angajamentul nostru ferm de a livra acest proiect strategic. Menţinem un ritm susţinut în execuţia lucrărilor offshore aflate în derulare pentru instalarea infrastructurii subacvatice la zăcămintele Domino şi Pelican Sud, finalizarea sondelor şi punerea în funcţiune în anul 2027”, a explicat acesta.
La rândul său, directorul general adjunct al Romgaz, Aristotel Jude, a adăugat că platforma reprezintă elementul central al întregului proiect.
„Platforma Neptun Alpha este epicentrul offshore al proiectului, aici sunt montate toate echipamentele şi instalaţiile care vor trata gazele naturale ce vor fi extrase din zăcăminte. Proiectul Neptun Deep aduce o premieră istorică în industria gazelor naturale prin mobilizarea unei flote de nave de construcţii offshore din lume de o magnitudine fără precedent în România şi Uniunea Europeană”, arată el.
Detalii despre proiect
Infrastructura proiectului Neptun Deep va cuprinde zece sonde de producție amplasate în zăcămintele Domino și Pelican Sud, trei sisteme submarine de producție, conducte colectoare, platforma offshore, conducta de transport până la Tuzla și stația de măsurare a gazelor. Potrivit dezvoltatorilor, următoarea etapă va fi conectarea tuturor componentelor și efectuarea unui program extins de testare, înainte ca producția comercială de gaze naturale să înceapă în 2027.