AUR a lansat o platformă online dedicată suspendării lui Nicușor Dan

AUR a lansat o platformă online dedicată suspendării lui Nicușor DanGeorge Simion și Nicușor Dan. Sursa foto: colaj EVZ

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat platforma online suspeND.ro, dedicată inițiativei de suspendare a președintelui Nicușor Dan. Potrivit formațiunii, site-ul le permite românilor să urmărească în timp real evoluția procedurii parlamentare și să își exprime susținerea pentru acest demers. Reprezentanții AUR susțin că platforma va fi actualizată permanent pe măsură ce procedura parlamentară va avansa.

AUR, în război cu Nicușor Dan

În comunicatul partidului se arată că inițiativa de suspendare este fundamentată pe acuzații privind presupuse încălcări repetate ale obligațiilor constituționale de către șeful statului.

„Suspendarea președintelui Nicușor Dan reprezintă un instrument constituțional legitim, necesar atunci când șeful statului încalcă în mod grav obligațiile prevăzute de Legea fundamentală”, susține AUR.

Formațiunea afirmă că președintele ar fi refuzat să își exercite rolul de mediator între instituțiile statului, ar fi exclus principalul partid de opoziție din consultările pentru formarea Guvernului și ar fi întârziat desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru.

sitw

Site. Sursa foto: Captură EVZ

Evoluția procedurii legate de președintele Nicușor Dan, disponibilă pe platformă

Potrivit AUR, platforma va afișa stadiul procedurii parlamentare, numărul de semnături necesare pentru declanșarea suspendării, poziția exprimată de fiecare parlamentar și numărul cetățenilor care susțin inițiativa.

„Fiecare parlamentar are obligația de a-și asuma public votul într-o procedură care privește respectarea Constituției și funcționarea statului de drept. Românii au dreptul să știe cine susține revenirea la respectarea ordinii constituționale și cine contribuie la continuarea blocajului politic”, mai transmite AUR.

Ce spunea George Simion despre această platformă

Reprezentanții partidului au anunțat că informațiile de pe platformă vor fi actualizate permanent, astfel încât cetățenii să poată urmări evoluția inițiativei de suspendare a președintelui Nicușor Dan.

„Alternativa pentru Nicușor Dan, dacă refuză în continuare să facă nominalizare, este să fie supus acelor proceduri constituționale. Constituția are soluții pentru tot și pentru toți. Așa că mâine, spun în premieră la dumneavoastră, vom face publică o platformă unde fiecare român va putea vedea dacă parlamentarul său a semnat pentru suspendare sau nu. Pentru că sunt motive. 94 de zile vor fi mâine de când a doua nominalizare nu a respectat Constituția”, spunea George Simion.