În ce stadiu se află proiectul Neptun Deep. Producția de gaze rămâne programată pentru 2027
- Bianca Ion
- 4 februarie 2026, 22:51
Neptun Deep. Sursă foto: Captură videoProiectul Neptun Deep, considerat cel mai important demers energetic al României din ultimele decenii, se află într-un stadiu avansat de implementare, cu lucrări derulate conform planificării inițiale și fără depășiri de buget, au transmis reprezentanții Grupului OMV Petrom, miercuri, în cadrul conferinței online de prezentare a rezultatelor financiare preliminare pentru anul trecut.
În ce stadiu se află proiectul Neptun Deep
Potrivit conducerii OMV Petrom, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră prin proiectul Neptun Deep continuă fără întârzieri și fără incidente de securitate. Precizările au fost făcute de Cristian Hubati, membru al Directoratului responsabil de activitatea de explorare și producție.
Neptun Deep presupune o investiție estimată la 4 miliarde de euro, realizată în parteneriat de OMV Petrom, în calitate de operator, și Romgaz, companie controlată de statul român prin Ministerul Energiei. Producția anuală totală este estimată la aproximativ 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
În același context, OMV Petrom a anunțat că profitul net preliminar pentru 2025 este în scădere cu 27% față de anul anterior, însă compania intenționează să propună, în continuare, acordarea unui dividend special din profitul aferent exercițiului financiar precedent.
„Pentru anul acesta începem instalarea conductelor”
Întrebat despre momentul exact în care primele volume de gaze din Marea Neagră vor intra în Sistemul Național de Transport, Cristian Hubati a menținut termenul oficial de 2027, fără a avansa o dată mai precisă. Răspunsul vine în condițiile în care ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat recent că anumite etape ale proiectului ar putea fi finalizate mai devreme decât era prevăzut inițial.
„Ceea ce trebuie să știți este că proiectul avansează conform graficului și de asemenea este în buget și fără incidente de securitate în muncă. Suntem avansați cu lucrările pe partea de stație de tratare de gaz de la Tuzla. Subtraversarea de la plaja de la Tuzla este efectuată. Microtunelul practic e în poziție să putem trage conductele submarine prin el”, a declarat Cristian Hubati pentru Mediafax.
Acesta a explicat că principalele componente ale infrastructurii sunt realizate în mai multe state. Platforma de producție este construită în Indonezia, în timp ce picioarele acesteia sunt fabricate în Italia. Cablurile ombilicale, utilizate pentru transmiterea comenzilor către sonde, sunt realizate în Scoția și urmează să fie preluate de contractorul Saipem. Conductele submarine sunt, în mare parte, finalizate și se află deja în Constanța.
„Pentru anul acesta începem instalarea conductelor, finalizarea stației de măsură, transportul și instalarea picioarelor conductei și cu a picioarelor platformei și a platformei de producție. De asemenea, un lucru foarte important, am finalizat forajul în zona Pescăruș. Suntem în momentul ăsta în Domino, pregătiți de forare. Deci un an plin, foarte ambițioși cu graficul, în timp, în buget, fără incidente”, a precizat reprezentantul OMV Petrom.

Neptun Deep. Sursă foto: Captură video
Ce efect ar putea avea Neptun Deep asupra prețului gazelor
Intrarea în producție a zăcământului Neptun Deep ar putea influența evoluția prețurilor gazelor naturale, în contextul modificărilor majore de pe piața regională și al restricțiilor privind gazul rusesc. Declarațiile au fost făcute de Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru segmentul de gaze și energie.
„Înainte de a răspunde, vreau să revin la liberalizarea pieței gazelor cu două mesaje importante în această discuție, legată de prețuri. Dacă ne uităm la prețurile de astăzi și dacă ne uităm la piață, suntem sub 150 lei.MWh. Pe baza calculelor noastre, dacă folosim aceste cifre, practic avem plafonul pentru piața B2C. Aceasta este o indicație bună. Și apropo de inflație, trebuie să fim conștienți că inflația este generată de piața B2B din România, care este deja liberalizată. Deci piața B2B este deja o piață liberă. Este extrem de important, așadar să comentez pe această temă”, a afirmat Franck Neel.
Acesta a arătat că interzicerea importurilor de gaz rusesc va crea un decalaj temporar între cerere și ofertă, având în vedere volumele care tranzitează în prezent regiunea prin Bulgaria, însă producția din Neptun Deep va contribui la reducerea acestui deficit.
„Pentru anul care urmează, de fapt, prima întrebare se referă la interzicerea gazului rusesc. Este important pentru echilibrul gazelor în regiune. Astăzi avem cam 16-17 miliarde m³/an care vin prin Bulgaria și producția Neptun Deep va fi cam de 8 miliarde m³/an deci va exista acest decalaj ca urmare a interdicției cazului rusesc. Bineînțeles că se va compensa prin GPL, dar nu credem că există neapărat un risc în ceea ce privește echilibrul gazelor. Credem că va putea fi un impact negativ asupra prețului. Cererea va rămâne la un nivel ridicat, așa cum am menționat și la început, iar oferta va veni din diferite surse. Vom avea și gaz natural lichefiat foarte mult din Statele Unite, dar și din sud-estul Europei. Dacă vă uitați la costul transportului dinspre Grecia în România. Suntem încrezători în ceea ce privește partea de marketing și în ceea ce privește echilibrul gazelor în această regiune”, a declarat oficialul OMV Petrom.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.