România marchează un moment istoric: Sense4FIT Summit se transformă în cel mai impresionant festival de Fitness, Sănătate și Wellbeing din Europa!

România marchează un moment istoric: Sense4FIT Summit se transformă în cel mai impresionant festival de Fitness, Sănătate și Wellbeing din Europa!

Într-un weekend de excepție, Bucureștiul s-a transformat în epicentrul european al fitness-ului, sănătății și wellbeing-ului, găzduind Sense4FIT Summit, un festival unic în România, care a atins standardele internaționale ale evenimentelor de profil.Sense4FIT Summit a fost mai mult decât un simplu festival de fitness – a oferit o platformă de networking și învățare, unde participanții au descoperit cele mai noi tendințe din domeniu și au avut oportunitatea de a interacționa cu experți de renume mondial.

Peste 140 de experți la Sense4FIT Summit

Peste 140 de experți din mai mult de 10 țări au luat parte la acest eveniment remarcabil, printre care nume de renume din lumea bodybuilding-ului, precum Dorian Yates, Andrei Deiu și Ulisses Jr., alături de personalități din yoga, cum ar fi Yash Yoga – cel mai flexibil om din lume și deținător a 10 recorduri Guinness – și Julio Papi.

De asemenea, medici reputați și experți în functional training și clase de grup au completat lista de invitați de prestigiu. Evenimentul a devenit viral pe rețelele sociale, atrăgând peste 30 de milioane de vizualizari in cele 8 luni de promovare, datorită influenței uriașe a acestor comunități și a invitaților speciali.

Evenimentul a oferit participanților o gamă diversificată de experiențe, desfășurate în zone și pe scene diferite, de la workshopuri interactive despre longevitate, biohacking și dezvoltare personală, până la clase de Yoga, Pilates, Functional Training, Step, Kha-bo, Zumba, Samba Fit, Cycling și alte tipuri de antrenamente. Fiecare activitate a captat un interes deosebit, atrăgând participanți încă de la primele ore, cu sălile pline pe tot parcursul zilei, până la încheierea programului, la ora 19:00.

Această diversitate impresionantă – de la bodybuilding la mindfulness prin yoga și pilates, crossfit, calisthenics, cycling și clase de functional training – a atras o mulțime de pasionați de sport, aducând o energie vibrantă în fiecare colț al evenimentului.

Sense4FIT_Summit_2024 (4)

Sense4FIT_Summit_2024

Premii de peste 30.000 de euro la Sense4FIT Summit

Un alt aspect deosebit al evenimentului a fost reprezentat de provocările organizate, care au oferit premii în valoare de peste 30.000 de euro, constând în suplimente, bani, accesorii fitness premium și chiar o vacanță de 7 zile pentru două persoane în Marrakech. Competiția acerbă din cadrul acestor challenge-uri a culminat cu momente de premiere încărcate de emoție, de la recunoștință și satisfacție, până la entuziasm și lacrimi de bucurie.

Atmosfera a fost electrizantă, în special pe scena principală – cel mai mare Main Stage de fitness din Europa. Clasele s-au transformat într-o adevărată experiență de festival, cu DJ live și momente speciale, care au amplificat energia evenimentului și au adus participanților o doză suplimentară de entuziasm.

Peste 100 de branduri de renume au fost prezente în zona de expoziție, iar interacțiunea dintre comunitatea pasionată de un stil de viață activ și brandurile preferate a fost un real succes. Printre acestea s-au numărat 4F, Decathlon, StayFIT, Matrix și Dy Nutrition.

Vedete prezente la Sense4FIT Summit

Evenimentul a atras și numeroase personalități publice, precum Alina Ceușan, Dani Oțil, BRomania și Cătălin Moroșanu, toți implicați activ și deschiși în interacțiunile cu comunitatea prezentă.

Workshop-urile dedicate sănătății, longevității, biohacking-ului și dezvoltării personale au avut un impact semnificativ, cu echipe de experți precum MindArchitect, Andy Szekely, Bogdana Păcurari și Florin Cujba, care au impresionat prin sesiuni interactive și inspiraționale.

Evenimentul a fost structurat în multiple zone tematice, acoperind toate aspectele fitness-ului și sănătății: de la zona Mindfulness & Longevity, cu yoga, pilates și workshop-uri, la Vitality Stage, Main Stage, Bodybuilding Area cu concursuri și sesiuni de meet & greet, CrossFit Area cu provocări throwdown, Calisthenics, B2B Area pentru antreprenori și antrenori personali, Expo Area pentru branduri, o zonă de escaladă, o zonă dedicată artelor marțiale și un spațiu special pentru copii. Toate aceste activități s-au desfășurat simultan, creând o atmosferă vibrantă și energizantă.

Antonio Enache, CEO-ul Sense4FIT, a declarat emoționat:

"Efectiv mi-au dat lacrimile sâmbătă dimineața când am văzut mii de oameni vibrând de energie pozitivă la eveniment, și toate zonele pline de participanți la workshop-uri, clase și challenge-uri. A fost un vis devenit realitate să vedem că în România putem avea un eveniment de standard internațional, și că am realizat lucruri mai impresionante decât multe țări europene mari. Comunitatea a fost fantastică, și energia lor a făcut diferența. Fără entuziasmul lor, toate eforturile noastre din ultimul an ar fi fost în zadar. Promitem că Sense4FIT Summit 2025 va fi o experiență cel puțin la fel de intensă, și invităm toți iubitorii de active lifestyle să ni se alăture pentru un nou eveniment unic."

În cele două zile de eveniment, peste 12.000 de participanți au fost prezenți din mai bine de 15 tari, pentru a participa la clasele preferate, la workshopurile si experientele alese. Pentru anul 2025, organizatorii și-au propus să depășească 25.000 de participanți, având deja pregătite câteva surprize speciale și un line-up de excepție.

Dani Otil, prezentator TV, a spus:

“Am prezentat evenimente timp de peste 25 de ani și am învățat să captez și să mă hrănesc cu energia pozitivă a oamenilor, dar și să filtrez energia mai puțin benefică. La Sense4FIT Summit, după ani în care nu am mai trăit această senzație, am descoperit oameni atât de pozitivi, cu interese și obiective comune, încât am simțit o încărcare extraordinară, ca de la o priză. Sâmbătă seara, după 10-11 ore de stat în picioare și de vorbit cu oameni, am ajuns acasă complet epuizat, dar nu am reușit să adorm. Eram atât de energizat și emoționat încât tremuram de bine, o senzație pe care nu am mai trăit-o de mult timp după un eveniment.”

Gill Lopez, master trainer international, a declarat:

"Sunt master trainer de peste 25 de ani și am călătorit în zeci de țări la convenții și festivaluri de fitness, dar acesta a fost de departe cel mai intens, impresionant și bine organizat eveniment la care am participat vreodată."

Andrei Deiu, cel mai urmărit bodybuilder român pe rețelele de socializare, a adăugat:

"A fost un vis devenit realitate să avem un eveniment de standard internațional în România, și să vină străinii la noi. A fost primul meu eveniment în țară și am fost aproape copleșit de emoție. A fost o bucurie să fiu alături de legende ca Dorian Yates și prieteni ca Ulisses. Abia aștept Sense4FIT Summit 2025."

Sense4FIT Summit a fost realmente o experiență transformațională care a demonstrat că România poate concura cu succes la cel mai înalt nivel în industria globală a fitness-ului și wellbeing-ului. Energia, pasiunea și dedicarea tuturor celor implicați au făcut din acest festival un reper unic în Europa, festival care promite să fie și mai spectaculos în edițiile viitoare.

Ne vedem cu siguranță la Sense4FIT Summit 2025!

Ne puteți urmări și pe Google News