După scorul rușinos obținut la alegerile europarlamentare, PSD pare că face mișcări haotice pentru a rămâne la guvernare.

Schimbările de miniștri, amenințările cu restructurarea Guvernului sau certurile din Coaliție, toate ar trebui să ducă spre concluzia că PSD își trage ultima suflare. 

În opinia analiștilor, supraviețuirea guvernului se datorează faptului că președintele  Iohannis nu vrea încă să preia frâiele puterii executive, așteptând alegerile parlamentare de anul viitor.

În această logică a “agățării de un pai” este interpretată și noua prestație a premierului Viorica Dăncilă, devenită între timp și candidatul PSD la prezidențiale.

Mulți cititori ar putea exclama : “E o minune că aștia sunt încă la putere !”

Culmea este că nu ar fi departe de adevăr.

Pentru că există câteva explicații. Una din ele  se numește Florea Voinea, cunoscut și ca Ică Voinea, născut la (unde altundeva!) în comuna Maglavit, în județul Dolj.

Este unul dintre cei care au creat la Palatul Victoria un “Cerc de Fier”, fiind la ora actuală cel mai apropiat om de premierul Viorica Dăncilă.

Surse din Guvern ne-au relatat că Ică Voinea a participat zilele trecute la câteva comandamente de urgență alături de primul-ministru, deși nu are nici o calitate oficială. Mai mult acesta l-a contrazis pe Raed Arafat în câteva rânduri, spre iritarea celor prezenți.

Explicația?

Relația de prietenie și afaceri dintre soțul Viorică Dăncilă și Ică Voinea. Extrem de strânsă și profitabilă.

Iar ceea ce pare o miscare haotică este de fapt o strategie de menținere a puterii unor cercuri de interese, indiferent cine ar conduce Guvernul.

Dar, pentru început, să vedem cine este Ică Voinea.

Se pare că economia și politica sunt destinul său și se împletesc armonios încă din tinerețe. 

A fost unul dintre oamenii apropiați de fiul lui Nicolae Ceaușescu, Nicușor Ceaușescu.

Ca economist în zona comerțului exterior și ca lider al Uniunii Tineretului Comunist (UTC), a avut șansa să conducă în 1986 una dintre cele mai mari delegații pe care PCR le-a trimis în China. Cu acea ocazie s-a împrietenit cu actualul premier chinez, Li Ke Qiang.

Norocul l-a urmărit și în România, pentru că tot în acea perioadă s-a apropiat de Dan Voiculescu, care după Revoluție i-a oferit funcția de director al trustului INTACT. 

În anul 2000 a devenit parlamentar pe listele PUR, partid înființat de Dan Voiculescu.

Daca tot prinsese gustul jocului politic, nu s-a oprit aici, a uitat de Dan Voiculescu și a continuat să fie prezent în anii următori în Parlament, din partea PSD. Ulterior, s-a înscris în ALDE. 

Bineînțeles că nu a uitat de China. 

A devenit membru al Biroului Executiv al Casei Româno – Chineze, dar și prim vice-președinte al Camerei de Comerț România – China. Se pare că experiența din epoca de aur și conduita exemplară în promovarea “adevaratelor valori” l-au propulsat inclusiv în funcțiile de vice-președinte al Camerei de Comerț Bilaterale România – Cuba.

Dacă tot este vorba de afaceri, Ică Voinea nu a uitat de frații nostri de peste Prut și a ajuns în funcția de vice-președinte al Clubului Bilateral de Afaceri România – Moldova.

Și pentru că în astfel de asociații nu intră oricine, Voinea își face rost de o aură de diplomat, ocupând funcția de  vice-președinte al Clubului Român de Relații Externe și Diplomatice.

La acest vast palmares, dacă simțeați că lipsea o frăție, v-ați înșelat, pentru că a devenit francmason, membru al Asociației pentru Administrarea Ritului Scoțian și membru al Marii Loje Naționale a României.

Apropierea de Viorica Dăncilă a însemnat un noroc și pentru cei apropiați, astfel încât Eugen Teodorovici a numit-o pe soția sa, Olga Lucheria, membru al conducerii IBEC – International Bank for Economic Cooperation din Federaţia Rusă.

Obrazul subțire cu cheltuială se ține

Viața lui Ică Voinea este o împletire armonioasă și profitabilă între politică și afaceri.

Chiar dacă Parlamentul i-a ocupat timpul, și-a menținut într-un fel sau altul beneficiile provenite din acțiunile la diverse societăți comerciale și a încasat bani din “consultanță”. 

De exemplu, Romaqua Group, controlată de omul de afaceri Octavian Crețu, l-a plătit între 2012 si 2016, în calitate de consultant, cu salarii de până la 23.000 de euro pe an.

Un alt exemplu este cel al  firmei Business Improvement Company SRL, înființata de Ica Voinea în 2010 și care avea ca obiecte de activitate “consultanță și management”. 

În 2013 a cesionat societatea catre un apropiat, Constantin Ionel, președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui și al Centrului Bilateral de Afaceri România-Republica Moldova și către fiul acestuia, Constantin Eugen Andrei, consilier la Camera de Comerț și Industrie, președinte al Fundației “Europe United”, cu activități în Republica Moldova si manager al filialei Vaslui a Băncii Transilvania.  

Ica Voinea a mai deținut acțiuni la MKW Constructii 2000 SRL și Zimercam Trading  SA, impreuna cu Lucian Stănișteanu, care are puternice legaturi cu organizaţia judeţeana Pro România Giurgiu si cu fostul Prefect de Giurgiu, Noruţ Stănişteanu.

Aceste doua firme l-au adus și în atenția DNA și ANI, cu suspiciunea că le-ar fi folosit oneros pentru câștigul propriu. Dosarul a fost clasat în septembrie 2014, iar Ică Voinea a scăpat, în mod fericit, basma curată.  

Unde-s mulți, puterea crește.

Ică Voinea nu duce lipsa de prieteni. Și-a construit, în timp, o rețea care îl ajută să își continue afacerile  și să își mențină influența în sfera politică. 

Afaceriști, înalți funcționari ai statului, sau chiar “unii oameni din servicii”, sunt prieteni cu Ică Voinea, iar el le este aproape la nevoie. 

Doi oameni sunt aduși de Ică Voinea în anturajul premierului Dăncilă, aceasta devenind dependentă de ei. Unul dintre ei este Radu Negulescu, fost membru al echipei care s-a ocupat de campania online a lui Klaus Iohannis, celălalt este Anton Pisaroglu, consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă. Așa cum s-a mai scris acesta din urmă a fost  partener cu Frank Timiș.

Pisaroglu este partener de afaceri la ora actuala cu Alan Blaine Stone, ofițer al National Security Agency (NSA), care  a înființat în București o firmă de intelligence. Firma in cauza ( H5), are un blog găzduit de ziarul Adevarul, patronat de Cristian Burci. 

In loc de concluzie.

De ce sunt importante aceste lucruri? Pentru că „Minunea de la Maglavit”, cunoscut sub numele de Ică Voinea și „Cercul de Fier”, condus de Costin Mihalache, șeful Cancelariei, despre care am mai scris, vor fi jucătorii principali în campania prezidențială PSD.

Dar nu numai…

Te-ar putea interesa și: