Timp de o săptămînă aproape, toate televiziunile de știri, sprijinite de site-uri, publicații tipărite, bloguri, au atacat cu înverșunare decizia judecătorilor în cazul Violatorilor de la Vaslui. În astfel de cazuri, definite de Divizia Presă a Binomului SRI-DNA drept atacuri la adresa Justiției independente, puneri la îndoială a statului de drept, asalturi ale borfașilor (vezi vocabularul militarizat al lui Dan Tapalagă), CSM se autosesiza și, cît ai clipi, rentierii (știți că membrii CSM sînt scoși din producție, unii dintre ei uitînd în acest timp al lenevirii pe banii statului și cum arată Codul Penal?) trînteau un Comunicat arzînd de indignarea c-a fost subminată autoritatea Justiției.

În pregătirea acestei indignări, ofițerii acoperiți din presă se sculau de dimineață, cînd sună trompeta la cazarmă, își puneau uniforma și, cu condeiul pe post de bulan milițienesc, se năpusteau să-l tăbăcească la ordin pe cel care  îndrăznea să scrie sau să spună că Justiția română nu e infailibilă, că alături de procurori corecți, buni profesioniști, puțini de altfel, pot fi întîlniți procurori corupți, aduși la DNA sau la Parchetul general, tocmai pentru că sunt șantajabili, procurori analfabeți din punctul de vedere al profesiei, că alături de judecători care fac cinste magistraturii sunt și judecători șpăgari, bețivi, imbecili, oportuniști, slugi ale baronului politic local.

De astă dată, deși o decizie judecătorească a fost atacată cu virulență, CSM a tăcut chitic.

Singura preocupare a Găștii de la CSM a fost cum să mușamalizeze scandalul.

Ca și în cazul Rarinca, s-a apelat la străvechea formulă românească a tergiversării. Am fost anunțați că Inspecția judiciară, urnită cu greu din siestă, va finaliza ancheta abia în 90 de zile.

Mai mult ca sigur se pariază pe uitarea de tip românesc.

Treptat-treptat, presa nu va mai fi atentă la subiect, la Vaslui cei șapte vor continua să-și facă de cap, poate chiar să se mai distreze cu o nouă victimă, judecătorii și procurorul care au eliberat bestiile își vor vedea de treabă.

Între timp, profitînd de scăderea interesului public, ofițerii acoperiți din presă vor trece la contraatac. Deja unii dintre ei, renumiți pentru o promptitudinea cu care iau poziție de Drepți cînd sună goarna din Pădure, au început să mustre pe cei care au întreținut indignarea publică.

La puțin timp după plecarea de la Cotroceni, Traian Băsescu a atras atenția asupra marilor probleme pe care le are Justiția din România.

Semnalele sale de alarmă, surprinzătoare în cazul unui fost președinte care-și face din sprijinirea Justiției una dintre realizările istorice ale mandatului său, au ca punct de plecarea o axiomă:

”Este adevărat că justiţia, în ansamblul ei, a făcut progrese majore faţă de anul 2004, dar a încerca să acreditezi ideea că a ajuns la perfecţiune este o mare minciună.”

Rețeaua din Presă a Binomului SRI-DNA, șantajarea patronilor de presă, internaționalismul unor publiciști au făcut ca luarea de poziție a lui Traian Băsescu să treacă neobservată sau pur și simplu etichetată ca reacție la abuzurile comise împotriva Elenei Udrea.

Din nenorocire, Traian Băsescu n-a dat acestei luări de poziție puterea unui moment dintr-o campanie, a unui punct dintr-un Program.

Pentru asta era nevoie de o viziune asupra domeniului numit Justiție.

De ce a șocat opinia publică eliberarea violatorilor de la Vaslui?

Pentru că opinia publică a fost manipulată de Binomul SRI-DNA, de Sistem, de ambasadele puterilor Coloniale în România să creadă că Justiția românească e perfectă.

Justiția din România nu putea fi diferită de Politica din România, de Poliția din România, de Presa și de rețeaua rutieră din România.

Altfel spus, Justiția din România suferă de cancerul vieții românești de la Fanarioți încoace:

Formele fără fond.

Justiția din România are toate notele de suprafață ale Justiției din Lumea civilizată.

În realitate, ea e o Justiție rămasă neschimbată de la Caragiale încoace:

Cu magistrați bețivi cînd nu sînt corupți.

Desigur, printre magistrați sînt și oameni corecți, buni profesioniști.

Aceștia sînt însă excepția.

Dintre plîngerile primite de noi, jurnaliștii, trei sferturi se referă la abuzurile Justiției în diferite locuri din țară.

Pentru ca o instituție, un partid, un politician să-și corecteze greșelile sau măcar să evite să le facă, se cere ca el să fie permanent supravegheat de opinia publică prin presă, prin ONG-uri, prin alte instituții.

E una dintre explicațiile controlului parlamentar riguros al CIA din America, control decis în 1976, după ce opinia publică americană a aflat cu stupoare că Agenția, scutită de orice control civil, o luase razna.

La ora actuală, Justiția din România e singura instituție declarată și considerată infailibilă.

Orice încercare de a o critica, de a semnala corupția din domeniu, analfabetismul, banditismul chiar, primește pe loc replica.

Din partea Binomului SRI-DNA care-l înhață sau îl șantajează pe mustrător.

Din partea CSM, Gașca de rentieri cu interese cruciale în apărarea abuzurilor din Justiție.

Din partea ambasadelor occidentale, populate fie cu diplomați obraznici, fie cu agenți provocatori ai Serviciilor străine.

Din partea Diviziei Presă a Binomului.

S-a ajuns astfel la o situație nemaiîntîlnită într-o democrație, fie ea și minimă.

În România poate fi criticat orice și oricine.

Poate fi criticată o Lege votată de Parlament, poate fi criticată o emisiune tv, poate fi atacat președintele, Guvernul, interesul național chiar.

Nu poate fi cricată, nici măcar pusă la îndoială o decizie a procurorilor și judecătorilor.

Cîteva dosare ale DNA din ultimul timp ne-au dezvăluit procurori corupți, judecători corupți, magistrați incompentenți.

Sînt documente oficiale care dovedesc asta.

Dacă vreun jurnalist ar fi cutezat însă să pună la îndoială probitatea lui Eva Emilian, CSM, Divizia Presă a Binomului, ambasadele occidentale, l-ar fi ciomăgit imediat pe motiv că atacă independența Justiției.

Dacă ar fi fost posibil să critici Justiția, poate că situații precum cele ale Alinei Bica, ale lui Horia Georgescu, ale lui Emilian Eva, n-ar fi existat.

N-ar fi existat nici aberațiile de la Vaslui.

De ce?

Pentru că magistrații, asemenea altor funcționari din România, s-ar fi temut, știindu-se supravegheați de Presă, de opinia publică, și nu de Poliția politică a Președintelui.

Indiscutabil, întîmplarea de la Vaslui e doar vîrful aisbergului.

Abuzurile, aberațiile, tîmpeniile din Justiția română sînt cu duiumul.

Au avut loc, au loc și vor avea loc, pentru că Justiția e proclamată infailibilă în independența sa.

Scandalul de la Vaslui a scos la iveală zeci de abuzuri ale Justiției noastre.

Da, Justiția e independentă.

Nu numai la noi, dar și în alte locuri din lume.

Culmea e că acolo unde Justiția își merită numele de independentă, ea nu e proclamată infailibilă.

Cum s-a ajuns la transformarea Justiției într-un fel de partid comunist de pe vremea lui Stalin, partid care avea totdeauna dreptate, chiar și cînd era drogat?

Din interesele Poliției politice din România.

Justiția e independentă doar de criticile opiniei publice.

Ea e însă total dependentă de Poliția politică.

Justiția e folosită de Poliția politică pentru rezolvarea unor interese proprii ticăloase.

Dacă Justiția  ar putea fi supravegheată și de opinia publică, mai mult ca sigur ar fi descoperite și denunțate și abuzurile comise de Servicii prin intermediul așa zisei Justiții independente.

Scandalul de la Vaslui a obligat Poliția politică a președintelui să se replieze.

CSM n-a mai dat bocanci în gură celor care au îndrăznit să critice abuzurile din Justiție.

Divizia Presă a Poliției politice s-a mulțumit doar cu unele bombăneli.

Momentul acesta, al coborîrii Justiției din cerul Infailibilității pe pămîntul democrației, prin lăsarea liberă a criticii la adresa deciziilor luate de procurori și de judecători nu va dura.

Infailibilitatea Justiției a fost instrumentul prin care Poliția politică a putut folosi Justiția pentru a-și rezolva interesele mafiote.

Cum o să credem că Poliția politică va permite ca presa, opinia publică, să-i ia acest instrument?!