Motto: Acest articol nu e o critică. Acest articol e pur și simplu o constatare. Joi seara, la taifasul ce pare a fi devenit regulă cu Robert Turcescu la emisiunea sa de la Nașul, am căzut de acord, mai ceva decît participanții la un Congres al ridicărilor de mîini de la PCR, că din 22 decembrie 2014, de cînd Klaus Iohannis a preluat efectiv Președinția în România e Liniște.

Nu e vorba doar de liniștea care domnește în relația dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta, ci și de liniștea care s-a lăsat și asupra relației Putere – Opoziție. E drept, din cînd în cînd, potrivit contractului de publicitate, cîte un site sau cîte o televiziune de știri, reproduce pe scurt un nou text iscălit pe facebook împotriva lui Victor Ponta de către Alina Gorghiu. Nici distinsa aleasă a Prea Alesului nu lasă impresia c-ar face altceva decît un lucru de rutină. Ca și cei trimiși în studiouri să întruchipeze Opoziția, atacurile lansate de Alina Gorghiu le lipsesc ceea ce face faptă dintr-o vorbă a Opoziției: Posibilitatea de fi transpuse în practică. Liderul Opoziție trece, indiferent că el vrea sau nu asta, Klaus Iohhanis. Și cîtă vreme Klaus Iohannis practică politica  de bot în bot cu Victor Ponta, nimeni nu ia în serios atacarea lui Victor Ponta de către liderii Opoziției.

Explicația acestei atmosfere stranii, cu efecte directe asupra interesului față de politică (deja televiziunile de știri, aflate în criză de subiecte, se orientează către alte teritorii decît Politicul, cum ar fi Socialul, de exemplu) trebuie căutată în tot ceea ce a făcut și ce a spus noul președinte în luna care se împlinește de la instalarea în fotoliul de la Cotroceni.

Deşi rămîne mai departe o enigmă (îndeosebi în chestiunea dacă tace, pentru că are prea multe de spus, sau pentru că n-are nimic de spus), Klaus Iohhanis pare a-și dezvălui deja  ce fel de președinte vrea să fie:

Un fel de Ion Iliescu ales de electoratul adeversar crîncen al lui Ion Iliescu.

Prima acțiune a noului președinte, după instalare, a amintit de primul gînd al celui intrat într-un compartiment gol de tren, la vagonul de clasa întîi:

Unde să-și așeze persoana fizică?

Klaus Iohannis a refuzat fostul birou al lui Traian Băsescu, preferîndu-l pe cel al lui Ion Iliescu.

Întrebat de o televiziune de casă din Sibiu de ce a făcut asta, noul prședinte a dat un răspuns de grădiniță: pentru că biroul lui Traian Băsescu era prea întunecos.

Habar n-am de dezbaterile interioare ale lui Klaus Iohannis în chestiunea biroului, devenită, iată, în presa noastră emo cu președintele, o chestiunea geopolitică majoră.

 Ca și în cazul călătorului din tren, care are de unde alege în compartimentul gol, cred c-a funcționat nevoia de a privi pe fereastră.

Sunt însă fapte ale fizicului ce pot fi văzute ca semnificative pentru intelectul omului.

În cazul lui Klaus Iohannis, opțiunea pentru biroul lui Ion Iliescu în defavoarea celui al lui Traian Băsescu dă seama de aspirațiile noului președinte în materie de Program și stil de a face politică.

Klaus Iohannis e obsedat mai întîi de a fi altfel decît Traian Băsescu, ba chiar de a face și altfel decît Traian Băsescu. Spuneam undeva că funcționează aici realitatea obscură a inconștientului.  România a rămas cu obsesia Traian Băsescu. O realitate care ar deranja pe oricine i-ar urma la Cotroceni,  cu atît mai mult pe Klaus Iohannis, împărtășitorul unei formidabile păreri despre le însuși. Din enervarea că e raportat automat la Traian Băsescu, s-a ivit reacția de face pe dos decît Traian Băsescu.

Mult mai important, modelul lui Klaus Iohannis de președinte rămîne Ion Iliescu.

Ca și Ion Iliescu:

Klaus Iohannis  are obsesia Consensului. Jurnaliștii mai bătrîni, ca mine, își amintesc că între 1990 și 1996, Ion Iliescu ne înnebunise cu insistența sa pe nevoia de liniște, liniște în care zicea el că se poate lucra, chiar dacă ulterior am aflat că era liniștea în care se putea fura pe rupte, pe nevoia de înțelegere între partidele politice, între politicieni, sub conducerea sa înțeleaptă, desigur. De altfel, în 1992 și 1996, Ion Iliescu a avut drept slogan Un președinte pentru liniștea noastră, slogan menit a sublinia că, spre deosebire de adversarii săi politici – de la Corneliu Coposu pînă la Petre Roman –, el urăște dezbinarea, discordia, cearta, prin asta înțelegîndu-se manifestările de stradă, atacurile din presă, confruntarea din parlament.

De fiecare dată cînd a fost întrebat asupra unui subiect controversat din punct de vedere politic, Klaus Iohannis a refuzat să răspundă, motivînd că el face, nu vorbește. Mai mult, știind că Suplimentarea Bugetului Apărării e un obiectiv pe care nici un partid nu-l poate refuza, pentru că e cerut de Aliații americani, Klaus Iohannis a pus la cale sindrofia Acordului politic semnat de toate partidele. Acordul putea să mai aștepte, dat fiind că suplimentarea intră în funcțiune din 2017. El a ținut neapărat să fie semnat acum, în cadrul unei ceremonii și urmînd unor consultări la Cotroceni de ochii lumii, tocmai pentru a dezvălui esența Programului său politic:

Realizarea consensului politic.

2. Klaus Iohannis nu se prea omoară cu transparența. Puține lucruri aflam noi, ziariștii, din comunicate oficiale despre ceea ce face Ion Iliescu la Cotroceni. Cînd venea cîte un Comunicat, acesta înșiruia clișee din arsenalul limbajului politic al democrației. Noul președinte dă și el din cînd în cînd semn de ceea ce face. Numai că expresia e abstractă, depărtată de noi, muritorii.

3. Klaus Iohannis folosește un limbaj de lemn groaznic. E drept, așa cum îi spuneam lui Robert Turcescu joi seara, grație consilierilor de comunicare, așa cum s-a văzut din intervenția despre Eminescu, e un limbaj de lemn care a dat frunze. Nenorocirea e că acest limbaj de lemn, ca și în cazul lui Ion Iliescu, nu emoționează, nu convinge, nu transmite nimic românilor. Președintele României- asta a înțeles-o Traian Băsescu- are puține prerogative. De aceea, pentru a face ceva nu de puține ori el trebuie să vorbească mai întîi.

4. Klaus Iohannis zîmbește. Ce se ascundea în spatele zîmbetului iliescian, am aflat mult mai tîrziu, cînd au prins să curgă dezvăluirile privind corupția de sub mandatele lui Ion Iliescu. Oare ce vom afla mai tîrziu că se ascunde acum sub zîmbetul lui Klaus Iohannis?