Evenimentul istoric
România, învinsă de foame, lipsa locuințelor și de frică! Imagine depresivă a CIA despre țara noastră
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Exista în România un potential de revoltă populară în anii cei mai întunecați ai represiunii comuniste? Acum, după 7 decenii, știm clar răspunsul, rezistență a existat, dar potențialul pentru o revoltă care să cuprindă mase mari de oameni era nul. Învinși de foame, frică, griji apăsătoare, românii erau ușor de ținut în frâu.
Cel puțin asta este imaginea obținută de agenți ai CIA în 1955, după ce au intervievat/debrifat un bărbat care evadase din infernal Republicii Populare România și ajunsese în Occident.
Din raportul din 25 ianuarie – 23 februarie 1955 (destul de lungă perioada de audiere) reiese că bărbatul fusese operator radio pe o navă a Sovromtransport, una dintre multele companii româno-sovietice, prin care URSS scotea bani din România.
Interesul pentru șansele unei revolte populare este ciudat, pentru că, în 1955, la numai câțiva ani de la retrasarea granițelor ideologice, puteai bănui că americanii nu sperau cu adevărat că o revoltă putea avea sorți de izbândă dincolo de Cortina de Fier. Mai ales că sursa benevolă le spune clar că propaganda sau susținerea diplomatică nu sunt de ajuns, o șansă ar fi avut sprijinul militar, dar asta, știm bine, nu a venit niciodată.
Exemplul cel mai clar avea să vină doar un an mai târziu, când ”deviaționismul” din Ungaria avea să fie oprit cu sânge.
ȚARA
România
SUBIECT
Atitudini politice și rezistență
DATA DIFUZĂRII
23 februarie 1955 / 25 ianuarie 1955
1. Restricții guvernamentale
Deși era imposibil de descris efectul pe care fiecare restricție guvernamentală în parte îl avea asupra populației în general, sursa a subliniat că fiecare restricție era „ca un nou lemn pus pe foc” și genera o antipatie tot mai puternică față de regim. Rezultatul final al tuturor restricțiilor guvernamentale și al acțiunilor polițienești a fost crearea unei atmosfere de suspiciune, care îi făcea pe oameni să se teamă să-și exprime adevăratele sentimente. Singurele restricții despre care sursa a considerat în măsură să vorbească au fost următoarele:
a. Ascultarea emisiunilor occidentale
Nu existau restricții împotriva ascultării emisiunilor occidentale; cu toate acestea, se putea ajunge la închisoare dacă cineva era condamnat pentru discutarea conținutului unei emisiuni occidentale. Peste 50% dintre numeroasele persoane care dețineau aparate de radio ascultau VOA (Voice of America/Vocea Americii), RFE (Radio Europa Liberă/Radio Free Europe), BBC și Radio Paris. VOA și RFE erau preferate de majoritatea ascultătorilor datorită caracterului personal al programelor și transmiterii extinse a știrilor internaționale.
Deși ofițerul politic de la bordul navelor SOVROMTRANSPORT încerca să restricționeze ascultarea emisiunilor occidentale, aproape toți membrii echipajului foloseau în mod deschis radioul din saloanele navelor în acest scop. În timpul îndatoririlor sale de radiotelegrafist, sursa căuta în mod constant emisiuni occidentale interesante pe frecvențele radio ale navei și avea suficientă încredere în prietenii săi de la bord pentru a le relata ceea ce auzise.
b. Citirea literaturii occidentale
Interdicția guvernamentală privind deținerea publicațiilor occidentale era aplicată cu strictețe. Atunci când sursa cumpăra publicații în limba engleză referitoare la radio, se temea să le introducă în România și le distrugea întotdeauna înainte de a ajunge în port. Dorința de a avea acces la publicații occidentale era foarte mare în România, în special în rândul intelectualilor. Sursa a putut beneficia de pregătire particulară din partea unui profesor de la Universitatea din București în schimbul celor mai noi informații din domeniile electricității și magnetismului pe care le dobândise din publicațiile occidentale.
c. Restricții privind religia
Din observațiile făcute la Constanța, regimul nu restrângea libertatea de cult propriu-zisă, deși existau restricții clare asupra manifestărilor religioase precum procesiunile, colindatul și festivitățile de Crăciun și Paște desfășurate în afara bisericii sau a cercului familial. De exemplu, la bordul navei pe care se afla sursa, echipajului îi era interzis să sărbătorească Crăciunul în grup. Pentru a satisface dorința populației de a celebra perioada sărbătorilor, regimul susținea și punea accent pe sărbătorirea Anului Nou. Populația română mergea în mod regulat la biserică și evita lăcașurile de cult în care preoții erau cunoscuți ca fiind favorabili regimului. Deoarece biserica nu mai era sprijinită de guvern, contribuțiile primite de la credincioși erau nesemnificative și abia acopereau cheltuielile de bază. De la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial nu se produsese nicio schimbare radicală în ceea ce privește participarea la serviciile religioase.
2. Antisemitism
Sursa nu cunoștea existența unor politici antisemite promovate de regim. Totuși, imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, mulți înalți funcționari ai guvernului român erau de origine evreiască, iar prin conduita și acțiunile lor oficiale își manifestau disprețul față de românii de alte origini. Acest fapt a dus la apariția unei antipatii populare față de acești funcționari. Cu excepția antipatiei naturale pe care românii de origine latină o manifestau față de basarabeni (români slavizați), sursa nu a putut indica existența unor sentimente antirasiale sau anti-religioase în România.
3. Relocarea persoanelor și a grupurilor
Sursa cunoștea un singur caz de relocare a unor persoane. Acesta a constat în transferul a aproximativ 300–400 de oameni din Constanța la Bicaz. În primăvara anului 1953, aceștia s-au prezentat la poliția locală și, în aceeași seară, au fost informați că trebuiau să fie dis-de-dimineață în gara din Constanța. Era vorba despre persoane care aveau rude în Occident sau care dețineau proprietăți. Ulterior, sursa a aflat că au fost trimiși la Bicaz pentru a lucra la construirea unei noi hidrocentrale. În mai 1954, sursa a văzut pe stradă două persoane despre care știa că fuseseră trimise la Bicaz în 1953 și a aflat ulterior că unora dintre cei deportați li se permisese să se întoarcă la Constanța, însă fără a-și putea recupera locuințele, proprietățile sau locurile de muncă.
4. Atitudinea populară
Efortul obișnuit al muncitorului român pentru îndeplinirea normei de producție era foarte pasiv, iar agricultorii se mulțumeau să obțină doar atât cât le era necesar pentru propriile nevoi.
5.
Atunci când li se ordona să participe la parade sau procesiuni, oamenii se conformau numai după ce erau informați personal și instruiți exact ce aveau de făcut. Sursa era scutită de serviciul militar și avusese foarte puține contacte cu persoane care serviseră în forțele armate; totuși, în discuțiile purtate cu membri ai echipajelor care îndepliniseră astfel de obligații, a rămas cu impresia că fiecare era bucuros că și-a îndeplinit obligațiile și că nu mai era nevoit să suporte neplăcerile respective.
6.
Sursa consideră că cea mai bună ilustrare a atitudinii populației era o glumă care circula în Constanța înainte de defectarea sa. În urma unei ședințe a Adunării Generale a ONU privind constituirea unei forțe militare universale, s-a decis selectarea celor mai buni soldați din lume pentru a forma nucleul acesteia. Pentru a stabili care țară avea cei mai buni soldați, a fost conceput un test standard, supravegheat de reprezentanții ONU. Fiecare țară trebuia să își trimită cel mai bun soldat într-un coteț de porci. Soldatul care rezista cel mai mult era declarat câștigător. Soldatul britanic a rezistat cinci minute, cel francez patru, cel chinez trei, cel german două, iar cel american doar un minut. Când URSS și-a trimis cel mai bun soldat, porcul a ieșit din coteț după treizeci de minute.
7.
După moartea lui Stalin, poporul român a crezut că vor avea loc schimbări importante în politica regimului; cu toate acestea, foarte puține schimbări au influențat efectiv atitudinea populației, iar oamenii au fost profund dezamăgiți.
8. Cauzele nemulțumirii
Cauzele fundamentale ale nemulțumirii în rândul populației române erau necesitatea de a munci mai mult și mai mult timp pentru mai puțini bani, condițiile de viață care nu se îmbunătățeau, insuficiența spațiului locativ și lipsa continuă a alimentelor și îmbrăcămintei. Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, românul mediu avea patru sau cinci costume, pe când acum se considera norocos dacă avea un costum de lucru și unul de ocazie. În trecut, o familie de trei persoane locuia într-un apartament cu trei camere; însă după război, sursei i-au trebuit paisprezece ani pentru a găsi o singură cameră pe care să o folosească atunci când se întorcea la Constanța din voiajele sale. A reușit să obțină această cameră numai pentru că îl cunoștea personal pe fostul ocupant.
9.
Alte cauze ale nemulțumirii proveneau din restrângerea libertății de exprimare și de mișcare și din lipsa posibilității de a-și îmbunătăți situația personală prin inițiativă privată. Viața de zi cu zi era strict reglementată pentru toată lumea, de dimineața devreme până seara târziu, devenind o rutină lipsită de timp și de mijloace pentru cultivarea intereselor personale.
10. Condițiile unei rezistențe deschise
Sursa nu credea că populația României ar participa activ la o rezistență deschisă dacă aceasta ar fi fost doar încurajată prin propaganda occidentală sau sprijinită prin acțiuni clandestine occidentale. Ea considera însă că o rezistență deschisă ar apărea numai dacă ar fi susținută printr-un sprijin militar deschis din partea națiunilor occidentale.
11. Rezistența exprimată ca procent din populație
Sursa aprecia că, în condițiile de mai sus, aproximativ 50% din populația României ar participa la o rezistență deschisă împotriva regimului. Această estimare excludea forțele de securitate, dar includea o mare parte a armatei, marinei, aviației și poliției civile. Populația avea suficiente motive pentru a recurge la acțiuni energice, însă nu o făcea din teama de represalii și de pierderea și mai mare a libertăților deja limitate.
12. Rezistența pe categorii ale populației
Primele categorii ale populației române care ar răspunde apelurilor occidentale pentru înlăturarea regimului ar fi țăranii, urmați de tineret, intelectuali și muncitori. Tinerii ar răspunde din dorința individuală de a se exprima, țăranii pentru că aveau cel mai mult de pierdut, iar intelectualii pentru că înțelegeau ce aveau de câștigat.
13. Fiabilitatea forțelor de securitate
Forțele de securitate și poliția civilă erau alcătuite în mare măsură din țărani care nu manifestau interes nici pentru munca lor, nici pentru guvernul român. Cu toate acestea, opinia generală era că aceste persoane ar acționa ferm, inclusiv prin utilizarea forței fizice, în cazul unor revolte, răscoale sau activități antiregim generate din interiorul țării și fără sprijin occidental.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
Recomandările noastre
