România, hai la alergare! Împreună facem „Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare”!

România, hai la alergare! Împreună facem „Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare”!

„Sunt Mihai Morar și am stat nemișcat ani de zile. Statul nu poate mișca nimic. Nici trupul, nici sufletul, nici mintea. Am început mișcarea acum câțiva ani. Și o fac acum Z.I.L.N.I.C. Alături de mine, sunt mii de oameni care au încetat să mai stea. Mișcarea mi-a schimbat starea. Statul nu poate schimba nimic. Dar noi, împreună, putem mișca o țară. Hai să facem împreună Mișcarea pentru Mișcare! România, hai la alergare!”.

Așa sună chemarea la Mișcarea ZU, cea mai nouă campanie de radio pusă la cale de Radio ZU, în parteneriat cu Hope and Homes for Children România.

Pe 26 iunie, începând cu ora 11.00, în Baia Mare, Mihai Morar strigă adunarea tuturor celor care iubesc mișcarea. Fie că vorbim despre alergători experimentați sau despre cei care abia acum au „câștigat” bucuria alergării, cu toții sunt așteptați în Piața Libertății din Baia Mare, acolo de unde începe acest manifest pentru mișcare.

„Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare e o cursă, dar nu e un concurs. E o cursă cu tine. Fiecare aleargă atât cât poate. La final, fiecare alergător primește timpul lui personal. Singura cursă e cu el însuși. De fiecare dată va ieși învingător. Ne întâlnim de câteva ori pe an. Socializăm. Ne inspirăm. Ne cunoaștem mai bine. Alergăm. Iar la final ne bucurăm împreună. Cântăm. Dansăm. Ne încurajăm. Ne eliberăm. Vreau să dai mesajul ăsta mai departe. Dacă poți, te aștept să mișcăm un oraș, o țară. Dacă vrei, spune-le prietenilor tăi despre Mișcarea asta. Dacă ai cum, vorbește-le celor din jurul tău despre beneficiile Mișcării. Iar dacă vrei să vii cu noi la alergare, atunci bine-ai venit în Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare!”, declară Mihai Morar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vino și tu să faci “Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare”! Fii parte din acest concept manifest!

Cei care doresc să participe la evenimentul organizat de Radio ZU sunt invitați să se înscrie pe platforma care se găsește pe site-ul www.radiozu.ro, accesând https://radiozu.ro/miscareazu. Taxa de înregistrare este de 125 de lei, iar în schimbul acestei sume, fiecare participant primește un kit care conține un tricou, un săculeț tip rucsac, o manșetă și o medalie. Kit-ul de participare va putea fi ridicat cu o zi înainte de eveniment dintr-un loc special amenajat. Cei care nu sunt din Baia Mare vor putea ridica kit-ul și în ziua evenimentului, până la ora 10.00, cel târziu.

Fiecare participant își poate alege să alerge 5 km sau 10 km. Traseul “Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare” pornește din Piața Libertății și se termină tot aici, însă în cele aproximativ 2 ore de alergare trece prin 11 dintre cele mai importante zone ale orașului Baia Mare.

Complet, traseul “Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare” arată așa:

  • START Piața Libertății
  • Str. Podul Viilor
  • Parcul Tineretului
  • Parcul Municipal
  • Str. Valea Roșie
  • Str. Victoriei
  • Bd. Unirii
  • Str. Progresului
  • Str. Culturii
  • Piata Revoluției
  • Str. Gheorghe Șincai
  • FINISH Piața Libertății

Pe parcursul evenimentului, participanții vor avea la dispoziție un punct de hidratare, pe traseu, și unul de prim ajutor, în zona de desfășurare a evenimentului. 

Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare” este un eveniment organizat în conformitate cu toate regulile privind prevenirea și controlul transmiterii infecției SARS-COV-2 în contextul pandemiei de COVID-19. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Fiecare participant trebuie să aibă vârsta de 18 ani împliniți la data participării la „Mișcarea ZU. Mișcarea pentru mișcare”

„Am nevoie de ajutorul tău! Vreau să dai mesajul ăsta mai departe. Dacă poți, te aștept să mișcăm un oraș, o țară. Dacă vrei, spune-le prietenilor tăi despre Mișcarea asta. Dacă ai cum, vorbește-le celor din jurul tău despre beneficiile Mișcării. Conform Institutului Național de Statistică, doar 11% dintre români fac mișcare săptămânal. 63% dintre români nu practică vreodată sport. Statul ne face unul dintre cele mai nesănătoase popoare din Europa. Doar Mișcarea poate schimba asta! Hai sa facem împreună Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare!”, conchide DJ-ul Radio ZU, Mihai Morar.

Alături de DJ-ul Morning ZU, la Baia Mare, vor participa la “Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare” Emma, Raluca Benavides, Răzvan Popescu și Adi Mihăilă ”The Hitman”.

26 iunie, ora: 11.00, START “Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare”

Campania de radio organizată de Radio ZU în parteneriat cu Hope and Homes for Children România va putea fi urmărită live pe platformele Radio ZU (Facebook, Youtube, Visual Radio, și, în secțiunea specială, dedicată campaniei), dar și pe ZU TV. De asemenea, cele mai frumoase imagini, dar și cele mai interesante materiale video se vor regăsi pe paginile de social media ale Radio ZU (Facebook și Instagram). 

********************************

Ascultă Radio ZU pe toate frecvențele, dar și pe Aplicația mobilă disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS. 

Urmărește ce se întâmplă 24 din 24 de ore la ZU pe platforma Visual Radio pe care o găsești pe radiozu.ro.

Revezi cele mai interesante momente foto și video pe platformele social media Radio ZU (Facebook , YouTube și Instagram).