România, față în față cu SUA, Canada și Tonga la World Rugby Nations Cup. Urmează trei meciuri la București

România, față în față cu SUA, Canada și Tonga la World Rugby Nations Cup. Urmează trei meciuri la BucureștiRugby. Sursa foto: Facebook

Naționala de rugby a României va reveni în fața suporterilor în luna noiembrie, când va disputa trei partide pe Stadionul Arcul de Triumf, în partea a doua a ediției inaugurale a World Rugby Nations Cup. După turneul desfășurat în America de Sud și de Nord, „Stejarii” se pregătesc pentru confruntări importante împotriva reprezentativelor din Tonga, SUA ale Americii și Canada.

World Rugby Nations Cup. România încheie turneul de vară cu rezultate încurajatoare. Ce urmează în luna noiembrie

Prima parte a competiției s-a desfășurat în luna iulie, iar selecționata României a acumulat nouă puncte după trei partide. Debutul nu a fost unul favorabil, „Stejarii” cedând în fața statului Chile, scor 31-48.

Echipa pregătită pentru această competiție a reacționat însă în meciurile următoare. România a obținut o remiză spectaculoasă cu Uruguay, scor 36-36, iar în ultima etapă a produs una dintre surprizele turneului, învingând Samoa cu 38-37, după un final dramatic.

rugby

Rugby. Sursa foto: Facebook

Capitala găzduiește trei confruntări importante

În partea a doua a World Rugby Nations Cup, România va evolua pe Stadionul Arcul de Triumf din București. Adversarele vor fi Tonga, Statele Unite ale Americii și Canada.

Programul oficial al partidelor din luna noiembrie va fi anunțat ulterior de organizatori.

România, față în față cu SUA, Canada și Tonga la World Rugby Nations Cup. Clasamentul păstrează lupta deschisă

După primele trei etape, România ocupă locul al patrulea în clasamentul grupei, cu nouă puncte. Lider este Georgia, cu 14 puncte, urmată de Portugalia, cu 12 puncte, și Spania, care are tot nouă puncte, dar un avantaj la criteriile de departajare. În spatele României se află Hong Kong China, cu cinci puncte, și Zimbabwe, cu două puncte.

În cealaltă grupă, Statele Unite ale Americii conduc clasamentul cu 14 puncte. Chile ocupă locul secund, cu 10 puncte, iar Samoa, Tonga, Canada și Uruguay au câte șapte puncte, ceea ce anunță o luptă strânsă înaintea fazei programate în luna noiembrie.