România, pe lista neagra a UE. Este vorba de mașinile diesel. Se întâmplă în curând

România, pe lista neagra a UE. Este vorba de mașinile diesel. Se întâmplă în curând

Conform unor analize, trei din patru maşini diesel Volkswagen poluante din Uniunea Europeană (UE) încă nu au fost rechemate pentru a fi reparate.

Situaţia cea mai gravă este pentru consumatorii din Europa Centrală şi de Est, unde doar 55% din automobilele diesel ale grupului german au fost retrase, comparativ cu 83% în Europa de Vest.

„Ritmul de melc în a curăţa automobilele diesel din Europa este inacceptabil. Industria a avut patru ani de la scandalul diesel, dar nu şi-a îndeplinit angajamentele de a repara automobilele manipulate. Este timpul ca guvernele să facă rechemări obligatorii în întreaga Uniune Europeană. Acest lucru nu necesită noi legi, ci doar voinţă politică. Piaţa unică a Uniunii Europene nu există atunci când vine vorba de emisiile de la automobile. Ea funcţionează doar pentru vânzarea de autoturisme, dar nu pentru a le rechema atunci când lucrurile merg prost. Nu trebuie să existe cetăţeni de mâna a doua în Europa. Fiecare european are dreptul egal la aer curat. Recenta „foaie de parcurs a UE privind vehiculele curate” arată că guvernele şi industria ştiu exact ce trebuie făcut, trebuie doar să înceapă implementarea", atrage atenţia Florent Grelier, inginer de vehicule curate la T&E, citat de Agerpres.

Analizele noilor date ale Uniunii Europene relevă faptul că doar 10 milioane din cele 43 de milioane de automobile şi camionete extrem de poluante care au fost prinse în scandalul emisiilor Dieselgate au fost retrase începând cu anul 2015 şi, deşi aceste măsuri necesită doar o soluţie extrem de ieftină şi cel mai puţin eficientă - reparaţia softului, problema nu va fi finalizată în următorii doi ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

La nivel european, situaţia este şi mai gravă pentru consumatorii şi pentru sănătatea publică din Europa Centrală şi de Est, unde doar 55% din automobilele grupului Volkswagen au fost retrase, comparativ cu 83% în Europa de Vest.

În rândul acestor state, România este ţara cel mai grav afectată din UE, cu doar 37% rechemări ale maşinilor Volkswagen prinse cu software trişor.