România ar putea intra într-o „policriză” în următoarele luni. Avertisment pentru iarna 2026-2027

România ar putea intra într-o „policriză” în următoarele luni. Avertisment pentru iarna 2026-2027Criză România. Sursă foto: ChatGPT

România ar putea intra într-o „policriză” în următoarele luni. Țara ar putea traversa, începând din toamna lui 2026 și în iarna 2026-2027, o perioadă în care problemele din energie, carburanți, economie, agricultură și finanțe publice se vor alimenta reciproc, potrivit unei analize realizate de Dumitru Chisăliță, președinteleAsociației Energia Inteligentă. Unele dintre riscuri sunt considerate foarte probabile, în timp ce altele depind de temperaturile din sezonul rece, incidente tehnice sau noi tensiuni geopolitice.

România ar putea intra într-o „policriză” în următoarele luni.

Președintele Asociației Energia Inteligentă vorbește despre o singură „policriză” cu 12 manifestări și susține că viitorul Guvern ar trebui să acționeze asupra problemelor comune care le generează. Printre acestea se numără dependența de importuri, insuficiența capacităților disponibile în momentele de consum ridicat, sărăcia energetică, instabilitatea fiscală, investițiile întârziate și lipsa de transparență.

Dumitru Chisăliță consideră că vulnerabilitățile energetice, economice, bugetare, climatice și sociale ale României riscă să se amplifice reciproc începând din această toamnă.

Nu toate scenariile prezentate au însă aceeași probabilitate. Unele riscuri sunt considerate apropiate, iar altele ar putea apărea doar în cazul unei ierni severe, al unor defecțiuni importante sau al unor noi șocuri geopolitice.

Energia electrică, una dintre primele presiuni identificate de AEI

În cazul energiei electrice, principala problemă indicată de președintele AEI este prețul. România dispune de capacități instalate, însă dificultatea apare în anumite intervale în care sistemul are nevoie de putere controlabilă disponibilă. Printre vulnerabilitățile identificate sunt capacitățile pe cărbune îmbătrânite, centralele pe gaze insuficiente sau întârziate, dependența producției hidro de nivelul rezervelor de apă și posibilitatea unor opriri planificate sau accidentale ale reactoarelor nucleare.

La acestea se adaugă congestiile din rețea și faptul că România, Ungaria, Serbia și alte țări din regiune ar putea avea nevoie simultan de importuri.

Dumitru Chisăliță nu indică un blackout național drept scenariul principal. El consideră însă posibile perioade cu prețuri foarte ridicate, importuri apropiate de limita tehnică și întreruperi locale cauzate de condițiile meteorologice.

Dacă gerul, lipsa vântului și indisponibilitățile tehnice se produc simultan, ar putea apărea inclusiv situații în care anumite consumuri industriale să fie reduse.

Gazele, vulnerabile în zilele cu temperaturi foarte scăzute

O altă componentă a analizei este piața gazelor naturale. La începutul lunii septembrie, depozitele de gaze ale României se aflau la un nivel de aproximativ 62,8%, cu peste zece puncte procentuale sub valoarea înregistrată în perioada similară a anului trecut. Dumitru Chisăliță arată că principala problemă nu trebuie analizată doar prin raportare la cantitatea totală de gaze disponibilă într-un an.

În perioadele foarte reci contează cantitatea care poate fi furnizată zilnic. O criză fizică ar putea apărea dacă se suprapun o iarnă mai rece decât cea precedentă, depozite care nu sunt suficient de pline, o cerere regională ridicată, diminuarea unor surse de import și o producție mare de energie electrică bazată pe gaze.

România nu poate presupune, potrivit analizei, că va găsi permanent gaze ieftine și disponibile imediat din import.

Motorina poate transmite scumpirile în întreaga economie

Un alt risc identificat este legat de motorină. În timp ce prețul benzinei are un impact direct asupra populației, motorina influențează costurile din agricultură, construcții, transportul de mărfuri, industria alimentară, distribuție, servicii publice și industrie.

România depinde atât de țițeiul importat și de capacitatea de rafinare, cât și de importurile directe de produse petroliere. La începutul lunii septembrie, statul a majorat deja reducerea temporară a accizei la motorină.

„Dacă petrolul și marjele rafinăriilor rămân ridicate, Guvernul are numai trei variante: lasă prețul să crească; reduce taxele și pierde venituri bugetare; compensează anumite sectoare și majorează deficitul. Toate cele trei variante produc costuri în altă parte”, se arată în analiza președintelui AEI.

Problema este că orice intervenție asupra prețului carburanților poate transfera costurile către o altă zonă a economiei sau către buget.

Pompă carburanți

Pompă carburanți. Sursa foto: Freepik

Deficitul pune presiune pe deciziile fiscale

Analiza AEI include și riscul unei crize fiscale. Comisia Europeană estimează pentru România un deficit de aproximativ 6,2% din PIB în 2026, în timp ce datoria publică ar putea ajunge la 63,3% din PIB în 2027.

În acest context, statul ar trebui să răspundă simultan mai multor presiuni. Printre acestea se află protejarea populației de scumpirea energiei, reducerea taxării carburanților, sprijinirea agriculturii, finanțarea apărării, plata unor dobânzi mai mari, cofinanțarea investițiilor europene și reducerea deficitului.

„Această ecuație nu se închide fără taxe suplimentare, reducerea unor cheltuieli, amânarea investițiilor sau o combinație între acestea. Prin urmare, este foarte probabilă o criză a fiscalității imprevizibile: schimbări dese de taxe, excepții, supraimpozitări și măsuri temporare prelungite”, arată Chisăliță.

Banii s-ar putea scumpi chiar și fără retrogradarea ratingului

România se află la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor, iar S&P a menținut ratingul BBB-/A-3, cu perspectivă negativă. Dumitru Chisăliță arată că o retrogradare nu este inevitabilă. Presiunea poate apărea însă înaintea unei eventuale schimbări a ratingului, prin percepția de risc a investitorilor și creditorilor.

Consecințele pot fi dobânzi mai mari pentru stat, împrumuturi mai scumpe pentru companii și populație, presiuni asupra leului și costuri mai ridicate pentru investițiile din energie. Bugetul poate fi afectat suplimentar și prin majorarea sumelor necesare pentru plata dobânzilor.

În acest scenariu, problema nu ar fi neapărat intrarea în categoria „junk”, ci creșterea costului banilor înainte ca o asemenea retrogradare să se producă.

Agricultura, apa și alimentele, alte zone vulnerabile

Seceta și temperaturile ridicate au afectat porumbul și culturile de primăvară din România. Consecințele nu apar toate imediat. Ele se pot transmite ulterior către prețul furajelor, cărnii și produselor lactate, al uleiurilor și al alimentelor procesate.

Fermele pot înregistra costuri mai mari, iar presiunea asupra bugetului poate crește prin solicitările de despăgubiri. În paralel există problema apei. Nivelurile scăzute ale Dunării pot influența agricultura, navigația, producția hidro și inclusiv răcirea anumitor capacități energetice.

Insolvențe, investiții amânate și fonduri europene

AEI identifică și alte manifestări care se pot suprapune peste problemele energetice și fiscale. Una dintre acestea este presiunea asupra lichidității companiilor. Aceasta s-ar putea manifesta prin creșterea numărului insolvențelor, întârzieri la plata facturilor și acumularea unor arierate între firme.

O altă problemă poate apărea în zona investițiilor publice, în condițiile în care presiunea asupra bugetului ar putea determina amânarea lucrărilor considerate mai puțin urgente. Și fondurile europene sunt incluse între riscurile analizate.

Întârzierile sau pierderea unor finanțări ar putea obliga statul să renunțe la unele proiecte sau să înlocuiască banii europeni cu împrumuturi mai scumpe.

Sărăcia energetică poate accentua criza socială

O altă manifestare a „policrizei” este sărăcia energetică. Pentru unele gospodării, problema ar putea deveni imposibilitatea de a suporta simultan costurile cu energia, alimentele și ratele. Pe acest fond, diminuarea încrederii populației poate produce efecte și în plan social.

Analiza menționează posibilitatea apariției protestelor, a radicalizării și a blocării reformelor.

Problemele economice nu ar mai rămâne astfel izolate de cele sociale și politice.

„Iarna 2026/2027 poate deveni momentul în care criza energetică se transformă într-o criză economică, iar criza economică într-o criză socială și politică”, adaugă Președintele AEI.

Cele 12 măsuri propuse de Asociația Energia Inteligentă

Asociația Energia Inteligentă propune un set de 12 măsuri pentru diminuarea riscurilor identificate în analiză. Prima dintre acestea este un program accelerat pentru dezvoltarea puterii controlabile, astfel încât sistemul energetic să aibă suficiente capacități disponibile în perioadele critice. AEI propune și realizarea unui plan național de securitate a gazelor, precum și constituirea unei rezerve strategice și a unui plan de continuitate pentru carburanți.

În domeniul social, organizația susține protecția țintită a consumatorilor în locul unei plafonări generale. Lista include și sprijinirea contractelor de energie pe termen lung, pentru reducerea dependenței de piața spot, precum și un pact fiscal destinat energiei și investițiilor. AEI solicită protejarea investițiilor considerate esențiale și realizarea unui plan pentru lichiditatea economiei.

Pentru agricultură și securitatea alimentară este propus un program național dedicat apei și agriculturii. Asociația cere și protejarea fondurilor europene și a proiectelor strategice, precum și un program național de eficiență energetică. Ultima măsură propusă este introducerea unui sistem de transparență publică săptămânală și avertizare timpurie.

Cele 12 direcții propuse sunt:

  1. Program accelerat pentru putere controlabilă
  2. Plan național de securitate a gazelor
  3. Rezervă strategică și plan de continuitate pentru carburanți
  4. Protecție socială țintită, nu plafonare generală
  5. Sprijinirea contractării energiei pe termen lung și reducerea dependenței de piața spot
  6. Pact fiscal pentru energie și investiții
  7. Protejarea investițiilor esențiale
  8. Plan pentru lichiditatea economiei
  9. Program național pentru apă, agricultură și securitate alimentară
  10. Scut pentru fondurile europene și proiectele strategice
  11. Program național de eficiență energetică
  12. Transparență publică săptămânală și avertizare timpurie.