AERUL POLAR revine în România. Anunţul făcut de METEOROLOGI

AERUL POLAR revine în România. Anunţul făcut de METEOROLOGI

Vremea urmează să cunoască o schimbare bruscă, iar temperaturile vor scădea drastic începând de joi. Aerul polar o să îşi facă simţită prezenţa

ANM anunţă că se vor resimţi primele influenţe ale aerului rece, iar ploile din Moldova şi Muntenia se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Vineri, valorile termice diurne vor fi în jurul pragului de îngheţ în partea de nord-est a teritoriului. În celelalte zone temperaturile se vor apropia semnificativ de valorile termice normale pentru această perioadă, urmând ca în regiunile vestice să vorbim încă despre un regim termic agreabil, cu valori în jurul a 7-8 grade.

"În cursul nopţii de joi spre vineri ploile prezente în partea de est, sud-est a teritoriului se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pe parcursul zilei de vineri şi mai ales sâmbătă şi duminică ninsorile slabe cantitativ să fie prezente în regiunile sudice, mai supărător va fi vântul care se va asocia cu valorile coborâte, astfel încât senzaţia de rece va fi amplificată", a spus Gabriela Băncilă la România TV.

Ne puteți urmări și pe Google News