Român mort într-un accident de maşină în Italia

Român mort într-un accident de maşină în Italia

Patru maşini care circulau vineri noapte pe centura din zona de Est a oraşului Milano au accidentat mortal un român. Accidentul în care şi-a pierdut viaţa Ovidiu Buchinschi, de 47 de ani, a avut loc în zona staţiei de metrou Cascina Gobba, relatează ziarul E Polis Milano.

Emilian Paşcu, corespondent Italia Într-o zonă în care viteza automobilelor ajunge la 130 km/h, românul se deplasa pe o vreme ploioasă, pe marginea carosabilului. Lipsa luminilor stradale a făcut imposibil pentru un şofer să îl evite, lovindu-l din plin. Corpul victimei a fost proiectat în mijlocul drumului, fiind lovit de alte trei maşini şi făcându-l să se rostogolească pe o distanţă de mai mulţi metri.

Ambulanţa, chemată de şoferii implicaţi în accident, a aplicat tehnicile de resuscitare, însă românul era deja decedat. La locul accidentului au sosit si echipajele poliţiei rutiere din Arcore şi, timp de câteva ore, au fost efectuate constatările necesare. În tot acest timp corpul lui Ovidiu Buchinschi a rămas întins pe asfalt, autorizarea ridicării lui de medicii legişti fiind acordată spre dimineaţă, după finalizarea tuturor măsurătorile necesare.

Cetăţeanul român a fost identificat prin documentele găsite în buzunar, dar până în acest moment nu se cunosc detalii despre existenţa sa la Milano. Porţiunea de stradă pe care se deplasa, este situată la periferia de est a oraşului, unde trăiesc mulţi emigranţi, în barăci şi case vechi părăsite. Majoritatea lucrează pe şantiere, iar noaptea se întorc în aceste adăposturi provizorii.

Ne puteți urmări și pe Google News