Este limpede că acest consiliu este doar un artificiu de imagine menit să sugereze că executivul este responsabil şi preocupat de soarta banilor publici într-un moment în care scheletele încep să iasă din dulap – sau din fişet – iar cetăţeanul începe să înţeleagă că şi acest guvern are drept scop principal valorificarea fondurilor publice în folosul clientelei celor două partide componente. Altfel un astfel de consiliu nu are niciun rost, căci, pe de o parte, cheltuirea responsabilă a banului public este datoria fiecărui guvern, iar, pe de altă parte, un consiliu guvernamental alcătuit din miniştri, care ar fi arbitri şi jucători în acelaşi timp, ar fi inutil şi ridicol.

Altminteri, de raţionalizarea cheltuielilor publice avem nevoie ca de aer, având în vedere că, potrivit unor date recente, contracţia economică în trimestrul II ar putea atinge cota dramatică de 9%, iar contracţia economică anuală ar putea fi de 7%, cu 3% peste nivelul de 4% prognozat iniţial. Declinul economic era previzibil dar cei care l-au anunţat au vorbit unor surzi, sau mai degrabă unei adunături politico-mafiote lacome şi cinice. Era o chestiune de bun-simţ să diagnostichezi caracterul nesustenabil al unei creşteri economice bazate pe speculaţii imobiliare şi consum, lipsită de bază în economia reală şi dependentă de construcţii şi importuri. Banii cheltuiţi în perioada de prosperitate nu au îmbogăţit companii româneşti, ci companii străine – şi aceasta pentru că în România nu se mai produce mare lucru.

Încă de la începutul anilor ‘90, în loc să privatizăm rapid economia prin investiţii străine şi să încurajăm întreprinzătorii români prin reducerea taxelor şi a birocraţiei, am făcut exact invers: am păstrat unele societăţi la stat pentru a putea sifona prin ele bani pentru partidul de guvernmânt, iar când am privatizat fie am ales investitori de tip Omar Hayssam, care au achiziţionat uzinele doar pentru a le valorifica terenurile, nicidecum pentru a dezvolta o activitate productivă; fie am dat fabricile directorimii şmechere pe gratis, adică prin MEBO. Iar directorimea a transformat ce a luat în vile, maşini şi terenuri, a pus industria pe butuci şi a valorificat terenurile fabricilor pentru investiţii imobiliare. În paralel, ne-am umplut de cazinouri, pe care le-am scutit de obligaţii fiscale, iar banii publici au fost folosiţi pentru susţinerea clientelei şi alimentarea unei birocraţii obeze, generatoare de corupţie, nu pentru îmbunătăţirea serviciilor publice.

Iată-ne ajunşi acum într-o fundătură economică, fără guvernanţi capabili să ne scoată din ea. Aflăm de la consiliera premierului, Andreea Vass, că guvernul nu s-a hotărât dacă măreşte fiscalitatea pentru a întreţine actualul aparat administrativ sau reduce birocraţia şi funcţionărimea aferentă. Mărirea fiscalităţii distruge sectorul privat, care asigură 70% din PIB, iar reducerea birocraţiei nemulţumeşte clientela şi o parte a electoratului. Grea opţiune pentru o echipă dezbinată şi lipsită de curaj! Să nu ne mirăm aşadar că miniştrii au ales opţiunea soft: mai bine un cântec vesel să cântăm, un concert să organizăm; la Paris să ne plimbăm; sau reclame de la prieteni să cumpărăm. Că doar e superofertă de la buget!