Robert Sighiartău: „România pierde aproape 400 de locuitori pe zi”. Ce măsuri au fost propuse în vederea combaterii declinului demografic

Robert Sighiartău: „România pierde aproape 400 de locuitori pe zi”. Ce măsuri au fost propuse în vederea combaterii declinului demograficSursa foto: EVZ

Deputatul PNL Robert Sighiartău a vorbit despre consecințele declinului demografic de la noi din țară, punctând soluții clare care au fost aduse în discuție, astfel încât acest fenomen să fie stopat.

Deputatul a subliniat că România pierde anual echivalentul unui oraș cât Piteștiul, iar până în 2050, numărul de locuitori din România se va reduce la 14 milioane. Prin urmare, reducerea populației duce la îmbătrânirea accelerată a societății și la dificultăți de adaptare, la scăderea forței de muncă, a numărului de contribuabili și a veniturilor bugetare, concomitent cu creșterea cheltuielilor în domeniul sănătății.

România pierde aproape 400 de locuitori în fiecare zi, o statistică alarmantă care se traduce în pierderi economice, sociale și culturale majore pentru țară”, a punctat liberalul. Prin urmare, pentru a combate această situație, spune deputatul, s-a propus un pachet legislativ amplu care cuprinde mai multe inițiative ce vizează sprijinirea familiilor, încurajarea natalității și protejarea copiilor.

Reduceri fiscale pentru familiile cu mulți membri

Robert Sighiartău a punctat că a inițiat o propunere legislativă ce vizează deduceri personale din venitul net lunar din salarii pentru acei contribuabili care au persoane în întreținere.

„Contribuabilii care au una, două sau trei persoane în întreținere – soție, copii, rude – vor beneficia de deduceri egale cu valoarea corespunzătoare unuia, a două, respectiv trei salarii de bază minim brut garantate în plată pe anul respectiv. Pentru cei ce au patru sau mai multe persoane în întreținere, deducerea va fi valoarea a patru salarii minime”, potrivit deputatului PNL.

De asemenea, pentru a încuraja frecventarea timpurie a școlii a fost propus proiectul de lege pentru asigurarea mesei calde în învățământul preșcolar. Proiectul prevede acordarea a 15 lei pe zi pentru toți copiii din școlile și grădinițele acreditate ori autorizate, având în vedere că mulți părinți nu își permit să le plătească masa celor mici.

Mai mult, deputatul a propus dublarea nivelului alocațiilor pentru familiile monoparentale. Așadar, părintele cu un singur copil va primi 220 de lei, cel cu doi copii între 430 și 450 de lei, cel cu trei copii, alocația pentru familie va urca la 640-670 lei, iar la patru sau mai mulți copii în îngrijirea unui singur părinte, alocația pentru familie va fi între 850-899 lei.

Curse școlare gratuite și card de reduceri pentru familiile numeroase

Robert Sighiartău a mai vorbit despre cursele școlare gratuite pentru elevii din învățământul primar de stat, particular sau confesional, din orașele și municipiile României.

„Este important să subliniem că această inițiativă legislativă vine în sprijinul familiilor cu venituri reduse, care nu își pot permite să plătească transportul copiilor la și de la școală. Bugetul de stat va acoperi cheltuielile pentru aceste curse școlare, prin transfer către unitățile administrativ-teritoriale. Astfel, asigurăm accesul egal la educație și contribuim la reducerea inegalităților sociale”.

Un alt program vizează amenajarea unui spațiu în care șoferii au permisiunea să oprească și să staționeze pentru o perioadă scurtă de timp, astfel încât să-și lase copiii a școală în siguranță.

Potrivit liberalului, s-a susținut în continuare inițiativa lui Matei Dobrovie de recunoaștere socială a familiilor numeroase şi de definire a acestora în legislație, astfel că s-a propus oferirea mai multor facilități acestor persoane, îsnă cu îndeplinirea mai multor condiții. „Aceste beneficii și facilități pot include tichete de reducere pentru achiziționarea de mașini cu mai mult de cinci locuri, reduceri sau gratuități la medicamente și la articole pentru copii și alte avantaje similare”, potrivit unui comunicat transmis.