Un editorial al lui Dick Morris, unul dintre cei mai faimoși consultanți politici din Statele Unite.

Joe Biden se află pe o plută, plutind pe ape rapide și perfide, atunci când încearcă să dea satisfacție cererilor alegătorilor afro-americani, înfuriați și energizați, dar să se păstreze totodată între niște limite tolerate de alegătorii albi.

Pe torentul vijelios în care s-a avântat, nu poate fi sigur că mai controlează situația.

Deși, fără îndoială, este încântat de viteza cu care el și pluta lui se deplasează, trebuie să realizeze că nu poate cârmi și se află la cheremul curentului, în timp ce încearcă să se mențină pe mijloc și să evite stâncile și bancurile de nisip care îl pândesc de pe fundul apei.

Oricare dintre ele îi poate găuri pluta și astfel să-i scufunde candidatura.

De exemplu, ce poziție adoptă față de cererile mulțimii de a tăia finanțarea poliției și a o dezarma? În ciuda eforturilor militanților civici de a calma retorica, această cerere va reapărea inevitabil, crescând în intensitate de fiecare dată.

Cu siguranță, mamele albe de la periferii se vor întreba: „Cum ne putem proteja copiii fără poliție?”

La fel, și solicitarea mulțimii ca polițiștii, în prezent protejați de lege împotriva acțiunilor în justiție legate de responsabilitatea personală în timpul serviciului, să fie expuși hărțuirilor avocățești ori de câte ori fac ceva care pare atacabil în instanță.

Forțele de poliție nu pot exista sub o astfel de supraveghere, iar avocaților înfometați, care încearcă să obțină o treime din tot ce obțin în justiție, nu li se poate cere să fie rezonabili în acțiunile lor.

Doctorii sunt protejați față de acest tip de răspundere personală printr-o asigurare împotriva erorilor profesionale și, cu considerabila lor avere personală, pe care de obicei o au, pot naviga liniștiți printre riscuri.

Dar un polițist care câștigă 60.000 de dolari pe an nu are o asemenea protecție.

Și care polițist poate sta liniștit când orice plângere împotriva sa va intra în baza națională de date – urmărindu-l de la un loc de muncă la altul – asemenea celor păstrate pentru a combate pedofilia?

Și mai este și marea problemă:

Solicitarea de despăgubiri pentru sclavie, care a început deja să apară printre revendicările mulțimii.

Joe Biden este ahtiat după voturile afro-americanilor.

În timpul alegerilor primare, tăcerea fostului președinte Barack Obama a fost asurzitoare, ca în cazul glumei președintelui Dwight D. Eisenhowe, care era să îi fie fatală vicepreședintelui său, Richard Nixon. Întrebat la o conferință de presă în legătură cu sloganul „Experiența contează” cu care Nixon candida la președinție în 1960, dacă își poate aminti vreo decizie majoră în care Nixon a avut vreun rol, Eisenhower a răspuns: „Nu îmi aduc aminte, dar dacă îmi dați răgaz o săptămână o să-mi amintesc”.

Într-adevăr, abia după ce, cu puține zile înainte de alegerile primare, reprezentantul Democrat de Carolina de Sud, James Clayburn, și-a anunțat sprijinul pentru Biden, negrii au început să-i sprijine candidatura.

În privința afro-americanilor, Biden se află în perioada de probă.

Antecedentele sale ca senator de Delaware, un fost stat sclavagist, justifică suspiciunile lor. De pildă, a jucat un rol determinant în desființarea autobuzelor școlare pentru integrare rasială, și, până când anul acesta nu a mai fost la modă, s-a lăudat întotdeauna cu sprijinul pe care l-a acordat legii încarcerării obligatorii, pe care comunitatea de culoare o urăște mai mult decât orice altceva.

Orice deviere de la cauza lor riscă să-l facă să piardă sprijinul negrilor și să le mineze acestora entuziasmul.

În același timp, acest lucru ar calma probabil și entuziasmul stângiștilor albi, care îl sprijină acum atât de energic împotriva lui Trump.

Biden se confruntă cu pericolul oricărui candidat ai cărui suporteri votează mai mult ÎMPOTRIVA contracandidatului decât PENTRU el: cu cât află mai multe despre Biden, cu atât vor fi tentați să dea dracului ambele tabere și să stea acasă în ziua votului.