Rezultate simulare Bacalaureat 2019. Rata de promovare la clasa a XII-a, mai mare cu peste 10% față de cea de la clasa a XI-a

Rezultate simulare Bacalaureat 2019. Rata de promovare la clasa a XII-a, mai mare cu peste 10% față de cea de la clasa a XI-a

S-a tras linie după sesiunea de simulare Bacalaureat 2019. Concluzia la care a ajuns Ministerul Educației, potrivit Edupedu.ro, este aceea că rata cumulată de promovare (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) pentru simularea Bacalaureat 2019 a fost de 36,88%, în creștere cu 0,36% față de anul trecut, când s-a înregistrat o rată de promovare la simulare Bac 2018 de 36,52%.

Ponderea elevilor de clasa a XII-a care au luat peste media 6 este mult mai mare față de cea a elevilor de la clasa a XI-a, în pofida faptului căcei din urmă au avut o treime din testul de matematică de tip grilă.

Concret, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea (6 şi peste 6) a fost de 42,15% (47.598 de elevi din 112.925 prezenți). În raport cu anul școlar anterior  – 39,55%, se constată o majorare de aproape 3%, potrivit Ministerului Educației.

La clasa a XI-a, rata de promovare este 31,86%, mai mică față de cea din 2018 (33,73%).

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe probe, situaţia cumulată a notelor mai mari sau egale cu 5 este următoarea:

69,5% la proba E)a) – Limba şi literatura română (67,7% în 2018 – 59,4% în 2017)

71,7% la proba E)b) – Limba și literatura maternă (75,8% în 2018 – 74,1% în 2017)

50,2% la proba obligatorie a profilului E)c) – Matematică sau Istorie (48,8% în 2018 – 52,1% în 2017)

La proba la alegere a profilului E)d), susținută doar de elevii claselor a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 65,5% (81% în 2018 – 60,4% în 2017).

În 2018 au fost 110.752 de elevi de clasa a XII-a participanți la simulare- dintre ei 39,55% (43.800 de elevi) au luat peste media 6. Rezultatul era superior celui înregistrat în 2017 (38,23%).

La clasa a XI-a, rata de promovare a fost, în același an, de 33,73%, în creștere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2017, când s-a situat la valoarea de 29,85%, respectiv cu 8 procente față de 2016 (25,76%). Mai precis, dintre cei 119.990 de elevi participanţi, 40.475 de elevi au obţinut medii peste 6.

Situația, pentru 2019, atunci când vine vorba de simulare BAC se prezintă ceva mai bine.

În 8 judeţe, rata cumulată de promovare a depășit 40%: Iași (46,4%), Cluj (45,5%), Dolj (43,1%), Brăila (43%), Galați (41,9%), Alba (41,3%), Vâlcea (40,5%) și Suceava (40,2%). De asemenea, în Capitală, 40,4% dintre elevi au reușit să obțină medii generale mai mari sau egale cu 6.