Revoluția din decembrie '89, în Parlamentul European. Băsescu și Bogdan au cerut verdictul

Revoluția din decembrie '89, în Parlamentul European. Băsescu și Bogdan au cerut verdictul

Rezoluția pe tema Revoluției din 1989 va fi temă de dezbatere în Parlamentul European.

Dezbaterea intitulată „Comemorarea a 30 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989" prevede o declarație a Comisiei Europene la Strasbourg, marți și miercuri vor putea fi depuse amendamente, iar joi va fi votată rezoluția în plenul Parlamentului European.

Rezoluția a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului Parlamentului European de săptămâan viitoare de către Rareș Bogdan (PNL) și Traian Băsescu (PMP), membri ai Grupului Popularilor Europeni.

Conferința președinților din Parlamentul European, care reunește liderii grupurilor politice a acceptat miercuri după-amiază solicitarea grupului PPE.

Păcatele ucigașilor soților Ceaușescu, mărturisite

Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la sângerosul eveniment, cu mii de victime, călăii soților Ceaușescu au vorbit despre procesul trucat din decembrie '89. Avocatul dictatorilor, Constantin Lucescu și-a mărturisit păcatele joi seara, la Antena 3.

„Dacă iau din punct de vedere moral, categoric că pedeapsa este justificată. Dar vă întreb omenește: S-a mai văzut în lume o condamnare fără proces? Nu s-a văzut, domnilor… Cu asta am fost atacați, cu asta s-a distrus ideea de justiție, cu asta s-a instaurat ceea ce spunea un cosilier prezidențial, ideea de ‘așa vor mușchii mei’ și așa se instaurează și astăzi dictatul soluției juridice din punct de vedere politic, de asta se instaurează și astăzi abuzul și efectiv, lipsa de justiție (…) Ceaușescu rămâne vinovat, dar eu rămân vinovat că am participat la o crimă și nu la un proces cu toate formele legale îndeplinite", a declarat Lucescu pentru sursa citată.